Comisarul pentru Comerț al Uniunii Europene, în discuțiile cu fermierii români: Până pe 30 iunie se va lua decizia aprobării celui de-al doilea pachet financiar de circa 29,7 milioane de euro pentru România

500 de euro, bani, bancnota, valuta, money, spalare de bani, infractiune, furt, evaziune fiscala Sursa foto: Pixabay/ cosmix

Comisarul pentru Comerț al Uniunii Europene a transmis fermierilor români că până pe 30 iunie se va lua decizia aprobării celui de-al doilea pachet financiar de 29,7 milioane euro pentru România, potrivit unui comunicat al Alianței pentru Agricultură și Cooperare

Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), organizație formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF, au avut joi, 22 iunie, o întâlnire de lucru cu echipa Vicepreședintelui Comisiei Europene pentru Comerț, Valdis DOMBROVSKIS, precum și cu reprezentanți ai DG TRADE.

În cadrul discuțiilor avute cu privire la importurile de cereale din Ucraina, delegația română a subliniat problema actelor adiționale antedatate, a supratonajului camioanelor cu marfă din Ucraina, disfuncționalitățile coridoarelor de solidaritate, schimbarea destinației mărfii și a documentelor în ceea ce privește calitatea produselor agricole, solicitând următoarele:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

1. Aprobarea și acordarea în regim de urgență a compensațiilor din pachetul 2 alocat fermierilor, inclusiv fermierilor români, afectați de importurile din Ucraina;

2. Prelungirea interdicției de import pentru cele patru produse din Ucraina (grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui) până la 14.06.2024

3. Extinderea listei de produse;

4. Monitorizarea GPS a camioanelor și tranzitarea mărfii doar în contingente/convoaie însoțite de poliție.

5. Reciprocitate, dacă sunt mii de analize cu rezultate conforme, la produse obținute cu substanțe interzise în UE de peste 10 ani, să li se dea și fermierilor europeni posibilitatea de a folosi aceleași substanțe care asigură costuri mai mici de producție. 

6. Comercializarea produselor de origine din Ucraina în state terțe UE care nu reprezintă doar o problemă agricolă, a fermierilor sau a Politicii Agricole Comune, ci a fost o decizie politică, astfel că tot politicul trebuie să vină cu surse suplimentare de bani, extra rezerva PAC și să compenseze părțile la valoarea reală a pierderilor.

Răspunsul din partea cabinetului Comisarului pentru Comerț, Domnul Valdis DOMBROVSKIS, a fost următorul:

1. Începând cu 5 iunie 2023 sunt interzise actele adiționale la contractele vechi pentru importuri alături de  interzicerea supratonajului și o rigoare mai mare la calitate produselor. 

2. Legislația europeană privind nivelul minim al reziduurilor NU s-a schimbat și produsele din state terțe care intră pe piața europeană trebuie să respecte aceleași condiții ca ale noastre.

3. Până pe 30 iunie se va lua decizia aprobării celui de-al doilea pachet financiar de circa 29,7 milioane de euro pentru România.

4. Sunt sub supraveghere schimburile comerciale pentru toate produsele agricole și dacă vor fi derapaje pe volume, lista va fi completată. 

5. Schimbarea, în acte, a informațiilor privind proveniența mărfii reprezintă o fraudă și trebuie pedepsită ca atare. 

6. Coridoarele de solidaritate au fost o opțiune pentru o parte mică a produselor, nu trebuie să rămână singura opțiune. Împreună cu ONU se depun eforturi pentru ca Rusia să fie convinsă să prelungească acordul după 17 iulie 2023.

Tot joi, 22 iunie, la Bruxelles, reprezentanții fermierilor români au luat parte la întâlnirea liderilor președinților de organizații membre ale COPA-COGECA. Alianța pentru Agricultură și Cooperare este membră cu drepturi depline a COPA-COGECA, iar la întâlnirile Prezidiilor COGECA și COPA, AAC a fost reprezentată, în format fizic de către Maria Cristina GĂMAN – UNCSV, Florentin BERCU – UNCSV și Ion OLTEANU – AFF

În cadrul acestor întâlniri la nivelul COPA și COGECA, delegația română a dezbătut și intervenit împreună cu delegațiile celorlalte state membre, pe cele mai recente documente ale Comisiei Europene privitoare la: propunerea de Regulament „SUR”, directiva privind emisiile industriale, situația pieței, în special în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, utilizarea rezervei agricole din cadrul PAC, noi tehnici genomice, proiectul de reflecții inițiale privind PAC post-2027 și legea privind refacerea naturii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: