Comisia Europeană amendează din nou cu 376 milioane de euro compania americană Intel pentru practici anticoncurențiale pe piața cipurilor pentru calculatoare. Precedenta amendă de un miliard de euro e contestată în justiție

G4Media sept. 22, 2023 0 comentarii
sua, statele unite, steag, drapel, china, beijing, tehnologie, inteligenta artificiala, AI, IA, semiconductori, chipuri, cipuri Sursa foto: © Hakule | Dreamstime.com

Comisia Europeană a impus vineri o amendă de aproximativ 376,36 milioane de euro companiei Intel pentru un abuz de poziție dominantă stabilit anterior pe piața cipurilor pentru calculatoare, potrivit unui comunicat al instituției. Comisia susține că firma americană Intel s-a angajat în practici anticoncurențiale menite să excludă concurenții de pe piața relevantă, încălcând astfel normele antitrust ale UE.

În 2009, Comisia aplicase o amendă de 1,06 miliarde de euro după ce a constatat că Intel a abuzat de poziția sa dominantă pe piața procesoarelor x86. Decizia Comisiei s-a bazat pe constatările conform cărora Intel s-ar fi angajat în două forme specifice de practici ilegale. Prima – acordarea de reduceri total sau parțial ascunse producătorilor de calculatoare cu condiția ca aceștia să cumpere toate sau aproape toate procesoarele x86 de la Intel (așa-numitele “reduceri condiționate”). A doua – plata producătorilor de calculatoare pentru a opri sau întârzia lansarea unor produse specifice care conțin procesoare x86 ale concurenților și pentru a limita canalele de vânzare disponibile pentru aceste produse.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În 2022, Tribunalul UE a anulat parțial decizia Comisiei din 2009, în special constatarea Comisiei referitoare la practica Intel privind reducerile condiționate. În același timp, Tribunalul a confirmat că restricțiile ale Intel au reprezentat un abuz de poziție dominantă pe piață în temeiul normelor UE în materie de concurență. De asemenea, Tribunalul a anulat integral amenda aplicată Intel, după ce a concluzionat că nu a putut stabili cuantumul amenzii referitoare doar la restricțiile simple.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Ca urmare a acestei hotărâri, Comisia a adoptat vineri o nouă decizie prin care impune o amendă Intel.