Comisia Europeană transmite că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea deplină la spaţiul Schengen

Schengen, aderarea la schengen, veto austria schengen, granita, vama, frontiera, stop Foto: Inquam Photos / George Călin

Comisia Europeană şi-a reafirmat joi poziţia conform căreia România şi Bulgaria sunt pe deplin pregătite pentru aderarea deplină la spaţiul Schengen, transmite Agerpres.

”Referitor la poziţia Comisiei despre ridicarea controalelor la frontierele interne pentru Bulgaria şi România, aceasta rămâne clară, aşa cum preşedinta Ursula von der Leyen a afirmat în orientările politice pentru următoarea Comisie Europeană (2024-2029): Bulgaria şi România şi-au demonstrat capacitatea legată de gestionarea frontierelor şi returnări. Ele sunt pregătite şi ar trebui să beneficieze integral din spaţiul Schengen”, a declarat pentru agenția de știri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la consecinţele introducerii controalelor la graniţele interne de către mai multe state din Schengen asupra extinderii acestei zone prin integrarea deplină a Bulgariei şi României, inclusiv cu frontierele terestre.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

”Consiliul va trebui să ia o decizie suplimentară pentru a stabili o dată pentru ridicarea controalelor la frontierele terestre interne între Bulgaria, România şi alte ţări Schengen. Comisia va continua să furnizeze tot sprijinul necesar preşedinţiei Consiliului pentru a asigura că o decizie privind frontierele terestre poate fi luată în 2024”, a adăugat purtătorul de cuvânt citat.

În urmă cu zece zile, Germania a introdus, pentru o perioadă de şase luni, controale la toate frontierele sale terestre pentru a combate imigraţia ilegală.

Autorităţile germane introduseseră deja controale la graniţele cu mai multe ţări vecine, iar din 16 septembrie aceste măsuri au fost extinse şi la frontierele cu Luxemburg, Belgia, Olanda şi Danemarca.

Potrivit normelor UE privind azilul (aşa-numitul regulament Dublin), cererile de azil trebuie să fie procesate în ţara membră unde migrantul intră prima dată în blocul comunitar.

Spaţiul Schengen este zona de liberă circulaţie a Uniunii Europene care include majoritatea celor 27 de state membre ale UE. La sfârşitul lunii martie a acestui an România, alături de Bulgaria, a aderat la această zonă parţial – doar cu frontierele aeriene şi maritime din cauza lipsei unanimităţii în Consiliul UE, iar o decizie privind eliminarea controalelor la frontierele terestre încă este aşteptată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: