Agroserv Măriuța, companie românească din sectorul agricol și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, anunță că a atras 3 milioane de euro, întreaga sumă pe care o viza printr-un plasament privat pentru o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Suntem încântați de interesul ridicat al investitorilor, care confirmă încrederea pe care piața o acordă în continuare Agroserv Măriuța și modelului nostru de afaceri integrat. Această tranzacție ne permite să refinanțăm în condiții bune emisiunea de obligațiuni din 2020, respectând calendarul de rambursare, și să rămânem concentrați asupra creșterii segmentului de lactate. În ultimii cinci ani, piața de capital a fost un partener de finanțare de încredere, oferindu-ne posibilitatea să ne extindem activitatea și să consolidăm brandul Lăptăria cu Caimac. Le mulțumim investitorilor pentru încrederea lor continuă și echipei de consultanți BTCP, Filip & Company și Cornerstone Communications pentru prestația excelentă”, a declarat Cornel Dănilă, Director General al Agroserv Măriuța.

Fondurile atrase vor fi utilizate în principal pentru refinanțarea obligațiunilor existente MILK25E, în valoare de 3 milioane de euro, emise în 2020 și scadente la 4 noiembrie 2025. Noile obligațiuni, denominate în euro și emise sub simbolul MILK28E, au o valoare nominală de 100 de euro per obligațiune, o dobândă fixă anuală de 9,5% și o maturitate de trei ani, până în 2028. Dobânda va fi plătită trimestrial.

Emisiunea de obligațiuni a fost derulată în perioada 28 – 30 octombrie 2025, printr-un plasament privat adresat investitorilor calificați și unui număr de până la 149 de investitori de retail, fiind subscrisă integral. Oferta a fost intermediată de BT Capital Partners S.A., parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, iar Filip & Company a asistat în calitate de consilier juridic în cadrul tranzacției.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Într-un context de piață tot mai complex, această tranzacție demonstrează că finanțarea rămâne accesibilă companiilor care se remarcă prin forța brandului, claritatea strategiei și preocuparea de a oferi investitorilor un plus de siguranță. Prin structurarea acestei emisiuni sub formă de obligațiuni garantate, Agroserv Măriuța a transmis exact acest mesaj pieței – seriozitate, predictibilitate și respect pentru încrederea investitorilor, principii reflectate în succesul plasamentului,” a declarat Daniela Secară, Director General al BT Capital Partners.

Emisiunea MILK28E este susținută printr-un mix de garanții imobiliare și mobiliare, care includ ipoteci asupra a peste 70 de hectare de teren agricol și creanțe provenite dintr-un contract cu un partener important din sectorul de retail.

După închiderea plasamentului privat, Agroserv Măriuța va demara procedurile pentru admiterea la tranzacționare a obligațiunilor MILK28E pe piața AeRO a Bursei de Valori București, unde acțiunile sale sunt deja listate sub simbolul MILK.

Fondată în 1994, Agroserv Măriuța reunește activități de cultivare a terenurilor agricole, creștere a bovinelor și procesare a laptelui. Compania exploatează aproximativ 2.800 de hectare de teren agricol și gestionează o fermă cu peste 3.000 de vaci din rasa Holstein Friesian, producând aproximativ 40 de tone de lapte crud zilnic. Începând cu 2018, compania procesează laptele propriu sub brandul Lăptăria cu Caimac, care comercializează produse lactate premium la nivel național, în toate lanțurile majore de retail modern.