Compania cehă Nano Energies a intrat pe piața din România ca agregator independent de energie electrică

energie electrica, curent, retea electrica, stalp Sursa foto: Parlamentul European

Compania Nano Energies, cu sediul în Praga, a intrat în decembrie 2023 pe piața din România prin intermediul filialei sale locale Digital Energy Services România, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

„Nano Energies poate opera de la distanță echipamentele clienților săi, fără a fi furnizorul lor de energie electrică. Compania utilizează tehnologii avansate de gestionare a consumului și a producției, ceea ce le permite clienților să economisească bani și să obțină și profituri suplimentare. În același timp, intrarea pe piață a unui agregator de flexibilitate oferă coloanei vertebrale a rețelei – sistemul de transport – un sprijin semnificativ pentru a ajuta la prevenirea întreruperilor”, transmite compania.

„Foarte multe companii se pot alătura centralei noastre energetice. Sistemul de flexibilitate oferă venituri suplimentare pentru foarte mulți parteneri din sectoare precum cogenerare, biogaz, biomasă, generatoare diesel, boilere electrice, compresoare, baterii de stocare și altele. Aceste oportunități există aproape peste tot unde se generează, se stochează sau se consumă energie electrică. Organizațiile pot, oferindu-și flexibilitatea energetică, să acceseze surse suplimentare de venituri, contribuind în același timp la stabilizarea rețelei“,  explică Václav Těhle, CEO al Nano Energies.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit companiei, pentru majoritatea clienților, veniturile sunt obținute prin reglarea pe termen scurt a producției lor de energie, garantând în același timp o anumită flexibilitate față de rețea. Exemple relevante pot fi serele sau generatoarele diesel. Dacă o seră își reduce iluminatul sau încălzirea timp de câteva minute, poate câștiga câteva zeci de mii de euro pe an, fără niciun impact negativ asupra activității. Un generator diesel, utilizat pentru flexibilitate în regim de rezervă, poate asigura un venit suplimentar de aproximativ 30-40.000 de euro pe an pentru 1 MW, contribuind la o amortizare inteligentă a echipamentelor.

Nano Energies, companie originară din Republica Cehă, gestionează operațiuni în trei țări din regiune – Republica Cehă, Croația și România, cu ambiția de a deveni lider în domeniul serviciilor tehnologice și al agregării de energie electrică. În decembrie 2023, agregatorul de flexibilitate Nano Energies a fost achiziționat de grupul energetic Second Foundation, o companie cehă care este, de asemenea, lider european în tranzacționarea algoritmică pe piețele de electricitate. Prin combinarea know-how-ului celor două companii, Nano Energies va putea să monetizeze activele clienților nu numai prin servicii auxiliare, ci și prin tranzacționarea flexibilității acestora pe piețele spot.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: