Compania chineză de automobile electrice Xpeng a anunţat miercuri că va lansa anul viitor primele sale robotaxiuri, după ce anterior susţinea că domeniul nu este încă profitabil, şi a prezentat cea mai nouă generaţie a robotului său umanoid, transmite CNBC, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Mişcarea marchează o extindere strategică a Xpeng dincolo de industria auto, într-o direcţie similară cu cea urmată de rivalul american Tesla.

În cadrul evenimentului ”AI Day”, compania a dezvăluit trei modele de robotaxiuri echipate cu patru cipuri AI dezvoltate intern, denumite ”Turing”. Acestea oferă o putere combinată de procesare de 3.000 TOPS, considerată cea mai ridicată capacitate de calcul dintr-un vehicul aflat pe piaţă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Cipurile alimentează sistemul propriu de inteligenţă artificială ”vision-language-action” (VLA), aflat la a doua generaţie, capabil să interpreteze indicii vizuale şi limbaj natural – tehnologii esenţiale pentru conducerea autonomă.

Gigantul Alibaba va colabora cu Xpeng prin intermediul subsidiarei sale AutoNavi (Amaps) pentru integrarea robotaxiurilor în platforma de ride-hailing a companiei.

Testele pentru robotaxiuri vor începe în 2026 la Guangzhou şi în alte oraşe mari din China.

”Tehnologia avansează mai repede decât am anticipat. Progresele în AI şi creşterea exponenţială a puterii de calcul ne dau încredere că suntem aproape de punctul de cotitură”, a declarat Brian Gu, co-preşedinte Xpeng.

Strategia companiei include două linii de produse: una destinată serviciilor comerciale de transport autonom şi alta pentru vehicule complet autonome dedicate uzului personal.

Xpeng concurează direct cu alţi dezvoltatori chinezi, precum Pony.ai, WeRide şi Baidu, care au lansat deja servicii de taxi autonom în unele regiuni ale Chinei. Tesla a demarat, la rândul său, un program similar în Texas.

Pe lângă robotaxiuri, Xpeng a prezentat şi robotul său umanoid de generaţia a doua, denumit ”Iron”.

Producţia de serie va începe anul viitor, iar primele aplicaţii vor fi ca ghizi, asistenţi de vânzări şi recepţioneri în clădirile companiei.

Directorul general He Xiaopeng a precizat că utilizarea roboţilor în gospodării sau fabrici nu este, deocamdată, rentabilă, având în vedere costurile ridicate şi forţa de muncă ieftină din China.

Robotul Iron este echipat cu trei cipuri Turing şi o baterie solid-state, iar Xpeng intenţionează să ofere opţiuni de personalizare, de la forma corpului la stilul părului.

”În unele domenii, cum ar fi maşinile zburătoare sau roboţii umanoizi, am început dezvoltarea chiar înaintea Tesla”, a declarat Brian Gu, recunoscând totodată că firma americană a comunicat mai eficient progresele sale comerciale.

Xpeng speră ca, în următorul deceniu, să vândă mai mulţi roboţi decât automobile electrice.