Compania de IT Softbinator Technologie vrea să atragă 12 milioane de lei de pe bursă pentru a prelua noi companii, în al doilea semestru al anului

calculator, job, grafice Foto: Pixabay

Compania de IT Softbinator Technologies anunță că vizează atragerea unei sume de aproximativ 12 milioane de lei atât printr-o operațiune de majorare a capitalului social (50%), cât și prin listarea de obligațiuni (50%), pentru a continua investiția în achiziționarea de companii care pot aduce valoare adăugată atât clienților, prin serviciile furnizate, cât și acționarilor și investitorilor, prin rezultatele financiare înregistrate la nivel consolidat, potrivit unui raport transmis la Bursa de Valori București (BVB).

În a doua parte a anului, compania se va concentra, în primul rând, pe consolidarea prezenței pe piața din SUA, având drept obiectiv ca până la finalul lui 2022, 70% dintre clienții noi care se vor alătura companiei să provină de pe piața americană. 

În al doilea rând, compania dorește să preia noi companii. Pentru acest scop, dar și pentru continuarea creșterii organice a echipei, Softbinator vrea să atragă fonduri suplimentare prin intermediul pieței de capital. 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Vizăm atragerea unei sume de aproximativ 12 milioane de lei, atât printr-o operațiune de majorare a capitalului social (50%), cât și prin listarea de obligațiuni (50%). În acest context, săptămâna viitoare, avem în vedere convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru aprobarea emisiunii de obligațiuni. Deși avem o poziție de numerar solidă, de 4,8 milioane de lei la nivel individual și de 7 milioane de lei la nivel consolidat, ne dorim să continuăm să investim în achiziționarea de companii care pot aduce valoare adăugată atât clienților, prin serviciile furnizate, cât și acționarilor și investitorilor noștri, prin rezultatele financiare înregistrate la nivel consolidat. Credem că 2022 și 2023 vor continua să fie ani buni pentru realizarea de fuziuni și achiziții în contextul în care companiile mai mici, dar bine specializate, vor fi dornice să se alăture grupului nostru pentru a lucra în cadrul unor proiecte internaționale de renume, cu vizibilitate ridicată și expunere la cele mai înalte standarde de tehnologie”, anunță compania.

Softbinator Technologies a înregistrat un profit de 1,9 milioane lei, în creștere cu 35% față de 2021

Veniturile și profitul net generate de grup la nivel consolidat în primul semestru din 2022 sunt duble comparativ cu performanța înregistrată la nivel individual. Astfel, în S1 2022, compania a înregistrat venituri totale consolidate de 16,8 milioane de lei și un profit net de 4 milioane de lei. 

„Rezultatele financiare pozitive din S1 2022, la nivel consolidat, au fost realizate pe fondul unei strategii diversificate la nivelul tuturor companiilor din grupul nostru, prin care am reușit să creștem fiecare business în parte. Practic, rezultatul consolidat generat de Grupul nostru în S1 2022 este egal cu rezultatul individual înregistrat de Softbinator pentru tot anul 2021”, transmite compania.

La nivel individual, în prima jumătate a anului, Softbinator Technologies a generat venituri totale de 9,2 milioane de lei, în creștere cu 20% față de S1 2021, în timp ce costurile totale s-au ridicat la 7,1 milioane de lei, o creștere de 16% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, precum și un profit net de 1,9 milioane lei, o creștere de 35% față de anul precedent. 

Tot la nivel individual, veniturile din exploatare s-au ridicat la 8,3 milioane de lei în S1 2022, înregistrând o creștere de 9% față de anul precedent. Cifra de afaceri netă a fost de 8 milioane de lei, din care 7,7 milioane de lei corespundeau activității preponderente, în timp ce aproximativ 0,2 milioane au fost serviciile conexe furnizate de noi: training, BPO, consultanță software. Creșterea cifrei de afaceri a fost determinată de șapte noi contracte câștigate în S1 2022, majoritatea pentru clienții din SUA. Trei dintre aceste proiecte au activitate în zona de blockchain, iar restul în segmentul medical, social media și instrumente de editare video. 

„Strategia noastră este planificată la nivel consolidat, obiectivul principal fiind să creștem toate companiile din grup. În primele șase luni ale anului am realizat acest lucru prin generarea de business acolo unde execuția a fost cea mai potrivită. În prezent, datorită echipelor multidisciplinare integrate la nivel de grup, avem capacitatea de a livra mai mult și mai eficient pentru toți clienții noștri. Revenind la procesul nostru de dezvoltare accelerată, un prim pas efectuat în această direcție anul acesta a fost deschiderea unui punct de lucru în Silicon Valley, SUA”, potrivit documentului.

Piața americană este principalul generator de clienți pentru Softbinator, iar deschiderea unui birou acolo aduce o serie de avantaje și oportunități. În ultimele luni, compania s-a concentrat pe identificarea de specialiști la nivel local, care să li se alăture, dar și pe trimiterea acolo a angajaților din România pentru realizarea unui schimb de cunoștințe integrat și asigurarea unui flux de lucru cât mai eficient. 

De asemenea, în lunile mai și iunie compania a demarat procedurile de preluare integrală a companiilor Digital Tailors și [e-spres-oh]. Prin preluarea Digital Tailors ne consolidăm zona de servicii prin adăugarea unei noi categorii – product marketing. 

Totodată, prin preluarea [e-spres-oh], o companie de IT din Timișoara, compania se va extinde la nivel regional și va accentua capacitatea de livrare a Softbinator pentru clienții internaționali. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: