Reţele Electrice România, parte din grupul PPC în România, vrea să atingă un număr total de contoare inteligente instalate de aproximativ două milioane, până la finalul anului, cel mai mare volum atins de vreun operator de distribuţie de energie electrică din România, anunță compania printr-un comunicat de presă.
Anul acesta peste 174.000 de contoare inteligente vor fi instalate în cele trei regiuni deservite de Reţele Electrice România. Gradul de acoperire al contoarelor inteligente va ajunge la finalul anului 2025 la 60% pentru clienţii din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, peste 50% pentru cei din Banat (judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Arad) şi peste 60% pentru cei din Dobrogea (Constanta, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi), acestea, reprezentând cele mai mari procente de acoperire din întreaga ţară.
“Contoarele inteligente sunt baza unei reţele de distribuţie digitalizate şi reziliente. Ele îmbunătăţesc interfaţa cu clienţii şi permit dezvoltarea de noi servicii de piaţă, precum flexibilitatea şi agregarea tranzitului de energie. De asemenea, sunt esenţiale pentru integrarea producţiei descentralizate şi a stocării de energie. Citirile la distanţă, schimbarea furnizorului şi reconectarea fără intervenţie fizică reduc amprenta de carbon, sprijinind un consum energetic sustenabil. Prin instalarea contoarelor inteligente la fiecare client – consumator, producător sau prosumator – contribuim la tranziţia energetică a României.”, a declarat Mihai Peşte, director general al Reţele Electrice România.
Pentru a îndeplini obiectivele stabilite, Reţele Electrice România a continuat să implementeze instalarea de contoare inteligente în regiunile Banat, Dobrogea şi Muntenia, conform calendarului de implementare stabilit de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) încă din 2015. Numărul mediu lunar de citiri realizate de la distanţă în 2024 a fost de aproximativ 1,5 milioane.
Contoarele inteligente reprezintă o generaţie modernă de aparate de măsură, care înlocuiesc treptat generaţia veche de contoare, conform planurilor aprobate de către ANRE. Această înlocuire nu presupune costuri suplimentare pentru clienţi. Atunci când contorul inteligent e parte integrantă dintr-un sistem de măsurare inteligentă şi comunică activ cu sistemul central, clienţii au parte de numeroase beneficii, unul dintre ele fiind faptul că nu mai este necesară transmiterea indexului, iar facturile reflectă consumul real.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Conform reglementărilor în vigoare, distribuitorii de energie electrică au obligaţia de a schimba contoarele de generaţie veche cu unele noi. Pentru a se putea bucura de toate beneficiile oferite de contorul inteligent, utilizatorii de energie electrică au şi ei, la rândul lor, obligaţia legală de a permite accesul reprezentanţilor operatorului de distribuţie, în cazul în care contorul se află în interiorul locuinţei.
În plus, compania Reţele Electrice România a implementat la finalul anului 2024 o platformă informatică modernă care pune la dispoziţia tuturor furnizorilor de energie electrică datele de consum ale clienţilor cu contoare inteligente din cele 11 judeţe aflate în aria sa de responsabilitate, astfel încât furnizorii să îşi poată eficientiza activitatea prin accesul la date de măsură actualizate.
Platforma preia datele a peste 1,6 milioane de contoare inteligente şi le pune zilnic la dispoziţia furnizorilor, pentru clienţii pe care aceştia îi au în portofoliu, pe măsură ce acestea devin accesibile în baza de date a Reţele Electrice. Furnizorii au astfel acces direct la datele măsurate de către contoarele de energie electrică, în format primar ce poate fi cu uşurinţă prelucrat, beneficiind de flexibilitate în analiza, gestionarea şi procesarea informaţiilor.
Compania Reţele Electrice România operează reţele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie. Reţelele electrice operate de către Reţele Electrice România numără 289 de staţii de transformare şi peste 25.000 de posturi de transformare.