Companiile americane care se ocupă cu minarea de bitcoin sunt în prezent lideri mondiali în acest domeniu, în timp ce în China această activitate a dispărut aproape complet, arată un studiu publicat miercuri de Universitatea Cambridge, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Minarea” de bitcoin constă în efectuarea unor calcule complexe pe un calculator pentru a valida tranzacţiile în criptomonede, o activitate deschisă tuturor pe o reţea descentralizată şi care este remunerată prin emiterea de noi bitcoin.

“Noile date, care acoperă perioada până la finele lunii august, arată că SUA concentrează 35,4% din activităţile de minare de bitcoin, faţă de 16,8% la finele lunii aprilie, urmate de Kazahstan, cu 18,1% (comparativ cu 8,2%) şi Rusia cu 11% (faţă de 6,8%)”, a comentat autorul studiului Michel Rauchs.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Firmele care se ocupă cu minarea de bitcoin consumă echivalentul a 0,45% din producţia mondială de electricitate, adică mai mult decât o ţară precum Filipine, estimează Cambridge Bitcoin Electricity Consumption Index (CBECI).

China a fost mult timp centrul global al minării de criptomonede, o activitate cu un consum mare de energie. Multe firme chineze care se ocupă cu minarea de bitcoin utilizau energie produsă pe baza combustibililor fosili, inclusiv cărbune, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la impactul bitcoin asupra mediului înconjurător. Autorităţile de la Beijing şi-au lansat propriul lor yuan digital iar în luna iunie a acestui an au interzis complet activităţile firmelor care se ocupau cu minarea de bitcoin.

“Consecinţa directă a acţiunilor Guvernului chinez a fost o scădere mondială cu 38%” a participării minerilor în reţeaua bitcoin, subliniază Michel Rauchs. “Aceasta reprezintă echivalentul ponderii Chinei înaintea măsurilor guvernamentale, ceea ce sugerează că minerii chinezi şi-au încetat operaţiunile, toţi în acelaşi timp”, adaugă Rauchs.

O parte importantă a minerilor de bitcoin şi-au mutat operaţiunile în SUA, unde caută surse de energie cu preţuri mici şi un mediu politic favorabil cu privire la criptomonede.

Preşedintele Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare americane (SEC), Gary Gensler, a calificat în repetate rânduri sectorul criptomonedelor drept “Vestul Sălbatic”, chiar dacă la finele lunii septembrie a recunoscut că nu are puterea de a interzice utilizarea criptomonedelor, fără sprijinul parlamentarilor.

În schimb, unii aleşi americani, în special cei din opoziţie, încurajează această nouă sursă de venituri cu o creştere impresionantă. De exemplu, senatorul republican Ted Cruz i-a invitat pe minerii de bitcoin să vină să se instaleze în statul Texas şi să profite de gazele naturale şi energia eoliană produsă local.