Getty Images şi Shutterstock, doi dintre cei mai mari jucători din industria conţinutului vizual licenţiat, au anunţat marţi o fuziune care va crea o companie evaluată la 3,7 miliarde de dolari, adaptată pentru provocările erei inteligenţei artificiale. Acordul, însă, ar putea atrage o analiză amănunţită din partea autorităţilor antitrust, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Cele două companii mizează pe faptul că această combinaţie le va ajuta să reducă costurile şi să îşi dezvolte afacerile prin generarea unor noi oportunităţi de venituri, într-un moment în care utilizarea tot mai frecventă a instrumentelor de inteligenţă artificială generativă, precum Midjourney, reprezintă o ameninţare pentru industrie.
Acţionarii Shutterstock pot opta să primească fie 28,80 dolari pe acţiune în numerar, fie 13,67 acţiuni Getty, fie o combinaţie de 9,17 acţiuni Getty şi 9,50 dolari în numerar pentru fiecare acţiune Shutterstock pe care o deţin. Valoarea tranzacţiei depăşeşte 1 miliard de dolari, potrivit calculelor Reuters.
Acţiunile Shutterstock au crescut cu 22,7%, iar cele ale Getty cu 39,7%. Ambele companii au înregistrat un declin al acţiunilor în ultimii patru ani, pe fondul utilizării tot mai răspândite a camerelor mobile, care a redus cererea pentru fotografia de stoc.
CEO-ul Getty, Craig Peters, va conduce compania rezultată în urma fuziunii, care va avea venituri anuale de aproape 2 miliarde de dolari. Compania va beneficia de biblioteca extinsă de conţinut vizual a Getty şi de comunitatea puternică de pe platforma Shutterstock.
Peters a minimalizat impactul inteligenţei artificiale, declarând că este încrezător că fuziunea va primi aprobarea autorităţilor antitrust din SUA şi Europa.
”Nu controlăm calendarul aprobării, dar avem o mare încredere. Aceasta a fost o situaţie în care clienţii au avut mereu opţiuni”, a spus Peters.
Analiştii spun că numirile recente ale preşedintelui ales Donald Trump în Departamentul de Justiţie semnalează o continuare a supravegherii stricte aplicate de divizia antitrust.
”Cu Gail Slater la conducere, divizia antitrust va fi mult mai agresivă sub această administraţie Trump decât în prima sa perioadă de mandat”, a comentat John Newman, profesor de drept la Universitatea din Miami.
Reglementatorii vor analiza impactul fuziunii atât asupra modelului tradiţional de vânzare a imaginilor pentru media clasică, cât şi asupra modelului nou de oferire a aplicaţiilor AI generative conforme cu drepturile de autor.
Fuziunea este aşteptată să genereze economii de costuri de până la 200 de milioane de dolari în trei ani. Acţionarii Getty vor deţine aproximativ 54,7% din compania combinată, iar acţionarii Shutterstock restul.
Getty concurează cu Reuters şi Associated Press în furnizarea de fotografii şi videoclipuri pentru utilizare editorială.