Concediile angajaților de la stat sunt mult mai lungi decât ale celor de la privat / Cum ajung unii bugetari la câte 35 de zile de concediu de odihnă în fiecare an

Puncte cheie

  • Cu tot cu cele 17 zile libere legale, unii bugetari ajung la peste 50 zile libere pe an, adică aproape două luni nemuncite
Redacția ian. 14, 2025 0 comentarii 3153 vizualizări
vacanta, zi libera Sursa foto: Dreamstime

Concediile de odihnă ale unor anumite categorii de bugetari sunt de aproape două ori mai mari decât durata minimă a concediului de odihnă, de 20 de zile, așa cum este prevăzută în Codul Muncii. Astfel, în anumite cazuri, se poate ajunge ca aceștia să beneficieze de câte 35 de zile lucrătoare plătite în fiecare an, în timp ce în mediul privat acordă, în cele mai multe cazuri, 21 de zile anual, după cum arată un articol publicat de platforma de recrutare e-jobs în toamna anului trecut.

„Codul muncii prevede că numărul minim de zile de concediu de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare, însă marea majoritate a angajatorilor din sectorul privat acordă 21 de zile. Până în 2011 a fost în vigoare și contractul colectiv de muncă la nivel național, conform căruia numărul de zile de concediu de odihna era diferit în funcție de vechimea pe care salariatul o avea, măsura fiind aplicabilă și sectorului privat, nu doar celui public. După abrogarea acestui contract, mulți angajatori au preluat o serie de prevederi în contractele de muncă și în Regulamentele Interne. Astfel, mulți angajatori au păstrat minimul din 21 de zile de odihnă din vechiul contract colectiv unic, deși Codul muncii prevede minimul de 20 de zile lucrătoare și au creat o politică proprie de acordare a zilelor de concediu, considerată parte a pachetului de beneficii”, arată compania de recrutare.

În cazul lucrătorilor din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, concediul de odihnă este reglementat printr-un act normativ cu caracter special, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, notează avocatnet.ro. 

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

Potrivit HG 250 din 8 mai 1992, un angajat la stat are între 21 și 25 de zile de concediu, în funcție de vechimea în muncă: 21 de zile pentru cei cu o vechime de până la 10 ani și 25 de zile pentru cei cu o vechime de peste 10 ani. 

lege concediu de odihna bugetari

De asemenea, există o portiță în lege pentru sporirea numărului zilelor de concediu de odihnă. Este vorba de posibilitatea de a acorda între trei și zece zile de concediu pentru condiții vătămătoare de muncă, aducătoare și de un spor de până la 15% la salariul de bază.

lege concediu de odihna bugetari

Zilele suplimentare de concediu sunt prevăzute și în Codul Muncii.

Astfel, un bugetar cu o vechime de peste 10 ani poate primi până la 35 de zile libere anual, așa cum au judecătorii și procurorii, potrivit articolului 79 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Dar la acest număr de zile de concediu au ajuns între timp și angajații altor instituții publice, precum Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sau Institutul Național de Statistică (INS).

Astfel, potrivit Contractului Colectiv de Muncă de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, obținut în instanță de deputatul USR, Claudiu Năsui, angajații ASF cu peste 20 de ani vechime au dreptul la 35 de zile lucrătoare de concediu anual. 

La Institutul Național de Statistică se ajunge mai ușor la 35 de zile de concediu de odihnă anual, după doar 10 ani vechime. Potrivit Acordului Colectiv semnat cu sindicatul anul trecut, funcționarii publici de la INS au dreptul la 21 de zile de concediu dacă au sub 10 ani vechime și la 25 de zile, dacă au peste 10 ani. Iar la art 28, alineatul 2 din respectivul document este prevăzut faptul că mai primesc încă 10 zile de concediu pentru că au condiții vătămătoare de lucru. 

Dacă la ASF și la INS, cele 35 de zile de concediu sunt doar pentru cei cu peste 10 sau 20 de ani de vechime, la Fisc sunt pentru toți angajații.

Cele 10 zile suplimentare, adică limita maximă prevăzută de lege, au fost acordate în 2021 tuturor salariaților ANAF, după cum au scris la vremea respectivă profit.ro și Libertatea. Șefa ANAF de la acea vreme, Mirela Călugăreanu, a semnat în 7 aprilie 2021 un ordin prin care a decis că toți cei 23.000 de angajați ai ANAF de atunci au condiții vătămătoare de lucru, drept urmare vor beneficia de un spor de 15% la salariu și de încă 10 zile de concediu de odihnă.

„Începând cu anul 2021 se acordă funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul ANAF, aparat propriu și unități subordonate, un număr de zece zile de concediu suplimentar. Personalul menționat în prezentul ordin beneficiază de zece zile de concediu suplimentare în fiecare an calendaristic în care se acordă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă în cuantum de 15% din salariul de bază”, scria în ordinul respectiv.

Sursa foto: Libertatea

Sindicaliștii au spus atunci că a fost vorba de o obligație legală.

„Se acordă pentru că sunt condiții deosebite de muncă, conform DSP. Toate instituțiile au treaba asta, la ANAF s-a constatat mai târziu. La Curtea de Conturi, de exemplu, sunt 35 de zile de concediu de odihnă anual. Nu este ceva nou la ANAF”, a declarat, la vremea respectivă pentru Libertatea, Vasile Marica, liderul Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”.

Același lucru l-a susținut și Liviu Toader, președinte SindFISC, pentru Profit.ro: „Sunt prevăzute de lege. Am făcut mai multe adrese până acum la ANAF și am cerut punct de vedere și la Ministerul Muncii. Demersul a fost inițiat de sindicat în urmă cu vreo șase luni. Sunt în prezent multe instituții care acordă de mai mulți ani aceste zile de concediu. Din lege rezultă că este o obligație, că beneficiază angajații de acest drept, nu că ar fi opțional pentru instituție. Chiar aveam planificată luni o acțiune de protest, pentru care am luat toate aprobările prevăzute de lege în această perioadă, iar printre revendicări era și aceasta. Ne bucurăm, însă, că am rezolvat.” 

La toate acestea, se mai adaugă și sărbătorile legale, ceea ce face ca unii dintre angajații statului să aibă peste 50 de zile libere pe an. Astfel, Codul muncii prevede de 17 libere legale pe parcursul unui an. În acest an, 13 libere vor fi în timpul săptămânii.

Zile libere în 2025:

1 și 2 ianuarie/ miercuri și joi;
6 ianuarie – Botezul Domnului – Boboteaza/ luni;
7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul/ marți;
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române/ vineri;
18 aprilie – Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
20 și 21 aprilie – prima și a doua zi de Paști (atât cel ortodox, cât și cel catolic)/ duminică și luni;
1 mai – Ziua Muncii/ joi;
1 iunie – Ziua Copilului/ duminică;
8 și 9 iunie – prima și a doua zi de Rusalii/ duminică și luni;
15 august – Adormirea Maicii Domnului/ vineri;
30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei/ duminică;
1 decembrie – Ziua națională a României/ luni;
25 și 26 decembrie – prima și a doua zi de Crăciun/ joi și vineri.

În plus, guvernul a decis recent ca ziua de 2 mai 2025 să fie liberă, care se recuperează pe 31 mai. Astfel, angajații bugetari vor avea o minivacanță de 4 zile în perioada 1-4 mai, deși primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 4 mai.

„Conform Hotărârii Guvernului, ziua de 2 mai urmează să fie recuperată de personalul din instituțiile și autoritățile publice prin prelungirea corespunzătoare a programului de lucru până la data de 31 mai 2025, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități și instituții publice, iar munca astfel prestată în contul zilei de 2 mai nu va fi compensată cu timp liber”, a transmis Guvernul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.