Consiliul Concurenței a anunțat luni că are în derulare o analiză pe piața comercializării angro de carburanți auto cu scopul de a identifica factorii care au determinat recentele majorări de prețuri ale carburanților, precum și eventualele disfuncționalități ale pieței. Anunțul vine la doar două zile după ce premierul demis Florin Cîțu i-a trasmis instituției să investigheze dacă există un cartel al carburanților.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Consiliul Concurenței afirmă că studiul a fost declanșat la începutul lunii septembrie, în cadrul său autoritatea de concurență solicitând informații și documente tuturor operatorilor implicați, dar și opinii ale autorităților publice cu atribuții în domeniu.

În urma analizei, Consiliul Concurenței poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenței şi, implicit, asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, inițiază procedurile necesare pentru a le sancționa.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

De altfel, comercializarea carburanților atât angro, cât și cu amănuntul a fost în mod constat în atenția Consiliului Concurenței. Astfel, autoritatea de concurență a sancționat 3 companii din domeniul comercializării angro de carburanţi cu amenzi totale de 3,7 milioane euro pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială, constând în fixarea preţurilor, discounturilor şi adaosurilor comerciale, împărţirea clienţilor şi a surselor de aprovizionare.

De asemenea, Consiliul reamintește că a sancționat şase companii petroliere (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL și Lukoil Romania SRL) cu amendă de 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. Consiliul Concurenței a câștigat procesele cu toate companiile petroliere care au fost amendate și care au contestat decizia autorității, instanța confirmând încălcarea legii concurenței.

Pentru a stimula concurența pe piața comercializării carburanților, autoritatea de concurență a lansat aplicaţia Monitorul preţurilor pentru carburanţi, care afişează preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară. Monitorul preţurilor pentru carburanţi este valabil atât sub formă de aplicație web, www.monitorulpreţurilor.info, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

Conform legii, Consiliul Concurenței poate efectua studii/analize privind domeniul său de activitate, furnizând Guvernului, publicului și organizațiilor internaționale specializate informații privind această activitate.

Premierul demis Florin Cîțu cerut sâmbătă o investigație a Consiliului Concurenței pe piața carburanților, acuzând faptul că furnizorii de benzină și motorină ar avea o presupusă înțelegere pentru a crește prețurile. El a susținut că atunci când cotația petrolului crește, cresc și prețurile la pompă, dar acestea rămân ridicate și dacă prețul petrolului crește.

Reamintim că în 2020, când cotația petrolului s-a prăbușit din cauza pandemiei, prețul la pompă al carburanților a scăzut rapid, până la 4,3 lei litrul de benzină. În acest an, petrolul s-a apreciat semnificativ pe fondul cererii în creștere, iar prețurile la pompă au depășit 6 lei / litru.

Prețul petrolului, la maximul ultimilor 7 ani

Reamintim că prețul pretrolului a crescut în urmă cu trei săptămâni la maximul ultimilor șapte ani, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și un grup de producători de petrol conduși de Rusia nu au fost de acord să accelereze creșterea producției.

Astăzi, prețul petrolului Brent, referința internațională, era la cel mai mare nivel din octombrie 2018, în contextul în care recuperarea cererii și prețurile ridicate la gaze naturale și cărbune au încurajat utilizatorii să treacă la păcură și motorină pentru generarea de energie electrică, potrivit Reuters.

Prețul carburanților este în directă corelație cu prețul petrolului.

Reamintim de asemenea că prețurile carburanților ating niveluri record și în Europa. Preţul unui litru de motorină la pompă a atins un nivel record în Germania, pe fondul creşterii cotaţiilor petrolului ca urmare a relansării cererii mondiale, a anunţat luni asociaţia automobiliştilor ADAC, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Citește și:

De ce se scumpește benzina? Prețurile petrolului au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii ani / Piața trece la generarea energiei electrice din petrol, pe fondul prețurilor mari la gaze

Niveluri record pentru prețul carburanților în Europa