Consiliul Concurenței: Retailerii și procesatorii vor reduce voluntar prețul laptelui, timp de șase luni, începând de la 1 mai. Însă vor fi renegociate și contractele cu producătorii

lapte Sursa foto: Pixabay

Consiliul Concurenței afirmă că retailerii și procesatorii au fost de acord să suporte reducerea prețului la lapte, în următoarele șase luni, începând cu 1 mai, însă președintele instituției susține că vor fi renegociate și contractele cu producătorii, ceea ce ar putea însemna că și aceștia vor trebui să reducă prețurile.

Toate marile rețele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui, ca urmare a discuțiilor inițiate de Consiliul Concurenței, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează, anunță instituția, într-un comunicat de presă.

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanțiale, la raft, ale prețurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ținând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător și epuizate stocurile existente”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.

Astfel, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).

„Ne așteptăm că în cele șase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflația se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creșteri atât de mari ale prețurilor alimentelor”, a mai adăugat președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență afirmă că s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Astfel, acordul trebuie să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.

Consiliul Concurenței va monitoriza această inițiativă împreună cu instituțiile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), urmând să utilizeze Monitorului Prețurilor la Alimente, platforma online care afișează prețurile produselor alimentare.

În funcție de rezultatele monitorizării, Consiliul Concurenței va discuta cu reprezentanții Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: