Consiliul Concurenței investighează o posibilă trucare de licitații organizate de MAI. O firmă a SRI, printre companiile vizate

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii care au participat ca ofertanţi la procedurile de achiziţie publică ce vizau activităţi de proiectare şi execuţie pentru realizarea proiectului „Hub Servicii (Centru de furnizare servicii electronice) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”.

Companiile investigate îşi desfăşoară activitatea pe piaţa serviciilor de lucrări de construcţii, piaţa serviciilor de instalaţii, piaţa serviciilor de comunicaţii şi alte activităţi conexe ale acestora din România: PORR Contruct S.R.L., Regia Autonomă Rasirom, M&D Cons Investiţii S.R.L., Tema Energy S.R.L., Metroul S.A., S&T Romania S.R.L., Ness Proiect Europe S.R.L., Dataware Consulting S.R.L., General Me.el Electric S.R.L., Structural Engineering and Technology S.R.L., Tancrad S.R.L. și Rovis Lider S.R.L..

Regia Autonomă Rasirom, una din firmele investigate, este o companie aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI). Firma are ca activitate principală producția de sisteme de supraveghere pentru instituțiile de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Autoritatea de concurenţă afirmă că deţine indicii privind o posibilă coordonare a comportamentului comercial al companiilor menţionate, ce vizează fixarea directă sau indirectă a preţurilor de vânzare ori de cumpărare (sau orice alte condiţii de tranzacţionare) şi/sau împărţirea pieţei serviciilor de lucrări de construcţii, pieţei serviciilor de instalaţii, pieţei serviciilor de comunicaţii şi alte activităţi conexe ale acestora din România, cu scopul de împiedica, restrânge ori denatura concurenţa.

De asemenea, Autoritatea de Concurență a primit o sesizare din piață, de la unul dintre ofertanți, privind posibile practici anticoncurențiale ale companiilor participante la licitația organizată de Ministerul Afacerilor Interne.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale unor companii care activează pe aceste pieţe. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Miliția frate cu infractorul!
    Toate drumurile duc la Securitate!
    Ce credeati ca exista Alba ca Zăpada?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.