Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile în care creşterile de preţuri sunt „neobişnuit de mari” ca urmare a introducerii noilor cote de TVA, de la 1 august, transmite News.ro. Oficialul Consiliului Concurenţei anunţă că datele colectate după prima săptămână din august vor fi centralizate în a doua jumătate a lunii. Bogdan Chiriţoiu mai spune că se aşteaptă ca o parte din majorarea TVA să fie „absorbită”, în cazul alimentelor, de către lanţurile de magazine care au anunţat deja reduceri sau menţinerea unor preţuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Noi monitorizăm pieţele. Monitorizăm, tradiţional, alimentele şi carburanţii, acestea sunt cele la care ne uităm în primul rând şi de unde primim date constant, avem şi un monitor al preţurilor. Deci la aceste pieţe ne uităm în mod regulat, dacă vor fi semnale de alarmă, ne vom uita şi la celelalte pieţe”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24.

Acesta a subliniat că reprezentanţii Consiliului Concurenţei vor investiga situaţiile în care creşterile de preţuri sunt „neobişnuit de mari” ca urmare a introducerii a noilor cote de TVA.
„Ce căutăm sunt exemple de situaţii în care comercianţii au profitat, au speculat momentul şi au crescut preţurile cu mai mult decât ar fi justificat de creşterile acestea de taxe. Deci, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari, acele situaţii le vom investiga. În rest, o să monitorizăm. La ce ne aşteptăm? La combustibili, fiindcă aşa funcţionează acea industrie, schimbările de taxe se văd imediat în preţ, asta s-a întâmplat de fiecare dată, atât creşteri, cât şi scăderi de taxe, la benzinării, astea se văd imediat în preţ”, a arătat Chiriţoiu.
Acesta se aşteaptă ca o parte din majorarea TVA să fie „absorbită”, în cazul alimentelor, de către lanţurile de magazine care au anunţat deja reduceri sau menţinerea unor preţuri.
„În rest, ne aşteptăm ca creşterea de TVA să fie absorbită parţial, sau compensată parţial de lanţurile de magazine. Am mai avut situaţii în care undeva două treimi din variaţia de TVA se ducea în preţ, dar o treime era reţinută de lanţurile de magazine. Primele semne arată tot ceva de acest gen, am văzut o serie de lanţuri care au făcut anunţuri că nu vor creşte preţurile la alimente în perioada următoare sau vor face anumite reduceri pentru consumatori. Până acuma, lucrurile sunt în zona în care ne aşteptam, dar evident că e pre devreme. Noi vom culege, pe zona de alimente, date la sfârşitul primei săptămâni din august şi o să ne ia o săptămână-două să le procesăm, deci vom avea primele concluzii în a treia săptămână a lunii august. Comparaţiile, pentru alimente, le facem cu preţurile din iunie, dinainte de anunţul Guvernului. Vă daţi seama, la unele produse sezoniere sunt fluctuaţii naturale, dar sunt şi preţuri care, în principiu, neinfluenţate de taxe, ar trebui să fie constante şi acolo putem mai uşor să facem comparaţiile”, a adăugat Bogdan Chiriţoiu.
TVA creşte de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% şi 9% sunt înlocuite cu una de 11% şi cresc şi accizele, începând de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor incluse în primul pachet de austeritate pentru care Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA