Consiliul Investitorilor Străini: România se află într-un context bugetar complicat şi este nevoie de o abordare echilibrată pentru menţinerea în deficitul asumat

deficit Foto: Dreamstime

România se află într-un context bugetar complicat şi este nevoie de o abordare echilibrată din partea autorităţilor pentru a asigura menţinerea în deficitul asumat, însă sănătatea trebuie să rămână un sector prioritar, susţin reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

Sustenabilitatea sectorului de sănătate este importantă nu doar pentru îmbunătăţirea îngrijirii cetăţenilor, dar şi pentru susţinerea unui mediu de afaceri solid şi a unei creşteri economice durabile, se menţionează într-un comunicat al FIC.

„Urmărind tendinţa pe termen lung a PIB-ului României conform Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, rata medie de creştere aproape s-a înjumătăţit comparativ cu perioada 2000-2008. Această scădere a avut loc îndeosebi prin reducerea contribuţiei factorului muncă, care ar putea ajunge să aibă inclusiv contribuţie zero sau negativă la creşterea PIB-potenţial pe viitor (…). Această scădere nu este cauzată doar de migraţie şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, dar şi de factori ce ţin de sănătatea populaţiei şi reducerea numărului de ore lucrate ca urmare a diferitelor afecţiuni”, se arată în document.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit sursei citate, investiţia în sănătate şi creşterea alocărilor către sectorul de sănătate pot inversa tendinţa de reducere a contribuţiei capitalului uman, mai ales în prevenţie, reducând costurile indirecte ale bolilor (productivitate pierdută), inclusiv venituri fiscale suplimentare. „Estimările arată că doar în cazul cancerului pierderea de PIB este estimată la aproximativ 3% din PIB pe an, şi aproximativ 1% din PIB pierdere de venituri fiscale”, relevă FIC.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a publicat în luna mai un document ce conturează o serie de măsuri pentru asigurarea sustenabilităţii şi inovării sistemului medical cu accent pe finanţarea adecvată.

În luna iulie, împreună cu Ministerul Sănătăţii, a organizat şi o masa rotundă intitulată „Investiţiile în sănătate sunt investiţii în viitorul României. Finanţarea şi dezvoltarea sistemului medical”. Potrivit FIC, mesajul principal al acestei conferinţe a fost: capitalul uman şi sănătatea trebuie să devină o prioritate naţională.

„Toţi cei peste 40 de vorbitori din diferite segmente ale sistemului medical şi-au prezentat punctul de vedere asupra sistemului medical şi, de asemenea, asupra măsurilor luate de instituţiile sau organizaţiile pe care le reprezintă. Un singur mesaj a fost constant şi nelipsit în intervenţia tuturor, indiferent că a fost vorba de autorităţi, investitori, experţi în sănătate, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi sau medici, manageri de spitale şi organizaţii non-profit – capitalul uman şi sănătatea trebuie să devină o prioritate naţională. FIC apreciază măsurile adoptate de Ministerul Sănătăţii pentru stimularea investiţiilor în sănătate din fonduri europene şi private şi în acelaşi timp, majorarea sumelor alocate pentru investiţiile şi cheltuielile din sănătate de către Ministerul Finanţelor”, se arată în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: