Conso: Ce avantaje poți avea dacă economisești pe termen lung în euro

bani economii pusculita financiar Sursa foto: Pexels / Maitree Rimthong

În condițiile în care băncile centrale din UE și SUA se mișcă în direcția creșterii dobânzilor, blocarea banilor pe scadente mai lungi în euro la dobânzile din prezent se poate dovedi o idee neinspirată, potrivit unei analize realizate de comparatorul Conso.

Pe 16 septembrie s-a încheiat o nouță etapă din Programul Fidelis, titluri de stat listate la bursă. Pentru titlurile în euro interesul a fost ceva mai crescut decât la precedentă emisiune, încheiată în iunie, pe fondul dobânzilor mai bune.

În vara, titlurile denominate în euro având scadență în iunie anul viitor și cu o dobânda de 1,40% au cumulat ordine în valoare de 38,5 milioane euro iar pe emisiunea în moneda unică europeană cu maturitate în iunie 2024 și purtând o dobânda anuală de 2,30% subscrierile s-au ridicat la 65,4 milioane euro.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În etapă recent încheiată, pentru titlurile cu scadență la 1 an și cu o dobânda de 1,85% au fost introduse ordine în valoare de 44,2 milioane euro iar la emisiunea cu maturitate în septembrie 2024 care are o rată a cuponului de 2,65%, valoarea subscrierilor a fost de 76,3 milioane euro.

După cum arată analiza Conso, cu o creștere a dobânzilor de 0,35-0,45 puncte procentuale în funcție de emisiune, investitorii au adus per total cu 16 milioane de euro mai mult în septembrie decât în iunie în vreme ce pentru emisiunile în lei, subscrierile au fost cu 48% mai mici (echivalentul a 397 milioane euro în septembrie față de 206 milioane euro în iunie).

Scăderea subscrierilor pentru titlurile în lei vine însă în contextul în care randamentele au fost reduse, de la 8,25% pe an la 7,75% pe an, deși inflația din august a urcat la 15,3% față de 15% în iulie.

De ce n-ar trebui plasați banii în valută pe termen lung

Obligațiunile în euro listate cu o anumită dobânda încep să sufere corecții la bursă dacă pe piață dobânzile își continuă creșterea.

Potrivit reprezentanților Conso, emisiunea de obligațiuni Fidelis în euro lansată în decembrie 2021 și cu scadență în decembrie 2026, cu un cupon de 1,8%, se trazactioneaza acum la 96-97% din valoarea nominală.

Asta deoarece dobânzile au crescut între timp iar obligațiunile în euro Fidelis lansate în septembrie 2022 au deja dobânzi mai mari și la scadență de 1 an (1,85% față de 1,8%) că să nu mai pomenim de cei 2,6% la 3 ani.

Pe piață depozitelor la termen doar două bănci au dobânzi mai mari de 1% la 12 luni-e vorba de ProCredit Bank cu 1,6% la depozitele promoționale în euro și de Banca Românească, cu Depozitul Plus (1,25%)

Cum Banca Centrală Europeană a început la rândul sau să urce dobânzile mai agresiv pentru a lupta împotriva inflației, obligațiunile dar și depozitele la termen în euro vor primi dobânzi din ce în ce mai bune lunile următoare astfel încât cine face acum un plasament în obligațiuni sau deschide un depozit la termen cu scadență mai mare de câteva luni va culege dobânzi semnificativ mai mici decât cei care amână această inițiativa pentru 2023.

Unde ar putea ajunge dobânzile în euro? 

Cel mai recent sondaj realizat de Universitatea din Chicago în parteneriat cu Inițiative on Global Markets sugerează că Rezervă Federală este departe de a pune capăt campaniei de înăsprire a politicii monetare.

Aproape 70% dintre cei 44 de economiști chestionați între 13 și 15 septembrie cred că dobânda fondurilor federale va atinge un vârf cuprins între 4% și 5%, 20% dintre opinii fiind că se va depăși acest nivel.

Fed a majorat deja ratele dobânzilor în acest an în cel mai rapid ritm din 1981 și este de așteptat să implementeze miercuri 21 septembrie o a treia creștere consecutivă a dobânzii, de 0,75 puncte procentuale. Această mișcare ar ridică intervalul țintă, care în martie era aproape de zero, la 3%-3,25%.

Politică monetară în spațiul euro nu poate rămâne cu mult în urmă și nici nu se poate opri la o distanță prea mare de ștacheta setată în SUA astfel încât o dobânda de politică monetară de 4-5% în euro în 2023 nu ar fi exclusă.

În consecință, ar fi bine să evităm depozitele în valută cu scadente lungi, alegând plasamentele pe 3-6 luni până când dobânzile ajung mult mai tentante că acum.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: