Municipiul Cluj-Napoca a scos la licitație în SICAP un contract de 1,03 miliarde lei pe patru ani pentru construcția unui spital de urgență pentru copii cu 506 paturi(fără ATI) în cartierul Borhanci, în Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură USAMV. Proiectul este depus spre finanțare în PNRR.
Adresabilitatea este generală, conform autorității contractante, adică nu numai copii din zona Cluj vor fi tratați, ci din toată țara.
Spitalul va fi realizat pe un teren în suprafată de 21.408 metri pătrați și are o suprafață totală desfășurată de 100.543 metri pătrați :
„Distribuția funcțiunilor pe etaje este următoarea:
Ofertele se deschid în 23 august, departajarea lor se face în funcție de preț, de componenta tehnică. Ca element inedit, 20% din evaluarea ofertelor va fi pentru foloisrea unor materiale prietenoase cu mediul.
Încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea / aprobarea finanțării lucrărilor din fonduri de la bugetul local și/sau fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.