Corina Creţu, fost comisar european, a fost numită joi în funcţia de consul general – şef al Consulatului General al României la Salonic, Republica Elenă, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al Executivului, numirea Corinei Creţu a fost făcută pe o funcţie vacantă.

“Prin această numire se are în vedere asigurarea desfăşurării în condiţii normale a activităţii Consulatului General al României la Salonic, precum şi reprezentarea corespunzătoare a intereselor româneşti în cadrul circumscripţiei consulare. Corina Creţu deţine funcţia de preşedinte interimar la Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, a fost membru al Parlamentului European şi a exercitat funcţia de comisar european, remarcându-se printr-o activitate relevantă în plan extern şi prin recunoaştere la nivel european”, se arată în comunicat.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Cel mai recent, Corina Crețu, fost europarlamentar român și fost comisar european, a condus interimar AMEPIP, super-agenția care va controla toate companiile de stat.

În martie 2024, Corina Crețu și-a anunțat retragerea din politică în timpul unei conferințe organizate la București de G4Media și Economedia. Ea anunțase încă din luna martie că demisionează din partidul Pro România din cauza alianței anunțate la acel moment cu partidul extremist AUR.

Corina Crețu a fost comisar european pentru dezvoltare regională în perioada 2014-2019, calitate în care a gestionat toate fondurile europene acordate de UE statelor membre, printre care și România. A avut o colaborare foarte bună cu președintele de la acel moment al Comisiei Europene, Jean-Claude Jucker.

Ea a fost și vicepreşedinte al Parlamentului European pentru jumătate de an în 2014.

În anii 90, Corina Crețu a fost consilier al președintelui Ion Iliescu și purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale.