Se spune că regimul de microîntreprinderi a fost abuzat de antreprenori. Însă nimeni nu povestește că și guvernul a abuzat la rândul lui antreprenorii prin schimbările dese a condițiilor de încadrare ca microîntreprindere și mai ales prin lipsa desăvârșită de predictibilitate.
Introducerea acestui regim fiscal a fost ca o gură de aer proaspăt pentru antreprenorii mici care doreau să-și deschidă o afacere într-un sistem facil, simplificat, fără a fi constrânși de o competiție inegală cu companiile puternice de pe piață. Însă incertitudinea guvernanților cu privire la predictibilitatea acestui regim a făcut ca un lucru bun să devină un coșmar.
În anul 2004, anul apariției Codului Fiscal se calificau în regimul de microîntreprindere companiile care înregistrau venituri de până la 100 mii euro. Condițiile principale erau de a avea între 1 și 9 salariați și să plătească o cotă de impozitare de 1,5% pe venituri. După numai 1 an de zile, în 2005, cota de impozitare s-a dublat (3%). După încă 2 ani de zile, respectiv în anul 2007, s-a introdus restricția cu privire la limitarea veniturilor din consultanță și management care putea să fie de 50% din veniturile totale pentru ca o companie să rămână în regimul fiscal de microîntreprindere, în același timp cota de impunere s-a redus la 2%. În anul 2008 (după 1 an), cota de impunere a crescut la 2.5%, și apoi în 2009 a crescut înapoi la 3%.
În anul 2010 regimul microîntreprinderilor a fost abrogat. A fost ulterior reintrodus în anul 2011, fără însă a mai condiționa ca maximum 50% din venituri să fie cheltuieli din management și consultanță.
După numai 2 ani de “stabilitate”, în 2013 se reduce plafonul de venituri la maximum 65 mii euro, de la 100.000 de euro, începând cu luna februarie 2013 (în ianuarie a fost de 100 mii euro) și se elimina condiția de număr de angajați, maxim 9.
Apoi în 2014, ca într-un dans de balet fiscal ai cărui pași nu pot fi învățați, se reintroduc veniturile din consultanță și management, cu un procent maximal de 20% din veniturile totale, menținându-se plafonul de 65.000 euro.
După alți 2 ani, în 2016, se majorează plafonul la 100.000 de euro, se menține limitarea de venituri din consultanță și management, dar se reintroduc condiții de număr de salariați în funcție de care se calculează noul impozit, după cum urmează: 1% pentru > 2 salariați, 2% pentru 1 salariat și 3% pentru companiile fără salariați.
În 2017, se majorează plafonul de venituri la 500.000 de euro se menține limitarea de venituri din consultanță și management la maximum 20%, și se ajustează cota de impunere în funcție de numărul de salariați după cum urmează: 1% pentru unul sau mai mulți salariați, 3% pentru niciun salariat.
În 2018 se majorează veniturile la 1 milion de euro, se exclude condiția de venituri din consultanță și management, cu menținerea cotelor de impunere din 2017.
Între 2018 și 2022 nu a intervenit nicio modificare cu privire la regimul microîntreprinderilor. Aceasta este perioada cea mai stabilă din punct de vedere al predictibilității și fluctuației legislației.
În 2023, a scăzut plafonul veniturilor la 500.000 de euro. Guvernul a reintrodus condiția de consultanță și management pentru maximum 20% din venituri, în același timp a fost introdusă condiția de minimum 1 salariat și condiția de deținere directă sau indirectă a 25% la cel mult 3 persoane juridice române.
Și acum în 2024 rămânem cu plafonul de maxim 500.000 de euro venituri, deținere directă sau indirectă 25% la cel mult 1 persoană juridică română (în loc de 3). Sistemul de impunere a fost modificat astfel: 1% din venituri pentru încasări mai mici de 60.000 de euro și 3% pentru venituri peste acest prag. S-a introdus vestita chestiune a întreprinderilor legate. Aceasta a fost modificată în 29 martie 2024, prin redefinirea întreprinderilor legate, respectiv dacă, direct sau indirect, o persoană (fizică sau juridică) deține mai multe companii, sau dacă o persoană juridică deține sau este deținută de alte companii, în procent mai mare de 25% din titlurile de participare sau drepturile de vot, sau aceasta are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație sau de conducere atunci se iau în calcul veniturile acestora pentru a se stabili dacă se depășește plafonul de 500.000 de euro, condiție esențială în încadrarea entității ca microîntreprindere.
Astfel se observă o scădere constantă și chiar progresivă a numărului de microîntreprinderi în special după perioada anilor 2018-2022, perioada cea mai stabilă din istoria acestora. Mass media, pentru anul 2020, preconizează existența a mai mult de 1 milion microîntreprinderi, în anul 2022 numărul acestora a scăzut cu 15%, în 2023 cu 33%, iar acum în 2024 se estimează o scădere de circa 33% de asemenea, astfel încât sunt de așteptat că vor rămâne în jurul a 300.000 de astfel de companii.
O analiză recentă publicată de Eurostat arată că în 2023 la nivelul UE sunt 24,4 milioane de întreprinderi mici și mijlocii din care microîntreprinderile sunt marea majoritate (circa 19 milioane), adică companiile care au mai puțin de 9 angajați. Aceeași publicație arată că contribuția acestor companii la economia europeană formează coloana vertebrală a acesteia, întrucât ele cuprind aproximativ 99,8% din totalul afacerilor din UE și produc 52% din valoarea adăugată totală la nivelul UE. Nu în ultimul rând se menționează că aproape 85 milioane de persoane sunt angajați de IMM-uri.
În discursul din 2022 privind starea Uniunii, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a menționat ca trebuie luate măsuri suplimentare pentru a facilita desfășurarea de activități economice de către întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) pe piața internă și a anunțat un pachet de măsuri de ajutorare a IMM-urilor. Pachetul de măsuri de ajutorare a IMM-urilor oferea sprijinul atât de necesar IMM-urilor pentru a asigura fluxul de numerar, a simplifica procedurile, a face investiții și a se dezvolta.
Deși Uniunea Europeană recunoaște necesitatea susținerii acestor tipuri de companii, România este supusă unei presiuni continue și constante de a elimina un regim fiscal care are ca scop tocmai susținerea acestora. În situația în care se renunță la regimul fiscal aplicabil microîntreprinderilor, ar trebui să existe în schimb un pachet de măsuri care să ajute companiile mici, aliniindu-ne astfel obiectivelor Uniunii Europene care a înțeles că sistemul de impozitare clasic dă naștere unui grad semnificativ de complexitate astfel întreprinderile mici se vor confrunta cu costuri ridicate de conformare, reprezentând o sarcină fiscală proporțional mai mare pentru acestea comparativ cu întreprinderile mari. Din comunicatul președintei Comisiei Europene, IMM-urile la nivel european cheltuiesc aproximativ 2,5% din cifra lor de afaceri pentru respectarea obligațiilor fiscale, în timp ce companiile mari doar 0,7%.
Microîntreprinderile nu doar că generează locuri de muncă și stimulează inovația locală, dar sunt și o componentă crucială în structura economică a țării, aducând flexibilitate și reziliență în fața fluctuațiilor economice. Prin menținerea unui regim fiscal favorabil, cum este cel de impozitare a microîntreprinderilor, statul poate juca un rol decisiv în promovarea unui mediu de afaceri dinamic și competitiv.
În concluzie, este esențial ca regimul fiscal dedicat microîntreprinderilor să fie nu doar păstrat, dar și îmbunătățit constant, pentru a răspunde cât mai eficient provocărilor economice curente și viitoare. Prin astfel de măsuri, România poate să asigure o creștere economică sustenabilă și să valorifice la maximum potențialul antreprenorial al cetățenilor săi.
Mihaela Mitroi este doctor în economie, consultant fiscal cu peste 25 de ani de experienţă în cadrul celor mai mari firme de consultanţă. Este prima femeie din România ce a devenit partener într-un Big 4. A condus departamentul de consultanţă fiscală şi juridică din PwC România, a fost responsabilă pentru clusterul sud-estic. A fost partener al EY România responsabil pentru clusterul sud-estic. În prezent, Mihaela Mitroi este Managing Partner, Global Tax Advise.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.