Cristian Popa, BNR, despre politica bugetară: “Până acum le spuneam investitorilor cu încredere că vedem o strategie fiscală credibilă, dar acum trebuie să tac”

crestere economica grafic calcule Foto: Pexels/Pixabay

Ultima proiecţie bugetară este prociclică şi, “în loc să punem piciorul pe frână, s-a preferat gaz pe foc”, a avertizat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie din Banca Naţională a României (BNR), citat de Agerpres. Veniturile bugetare suplimentare semnificative nu s-au dus în reducerea deficitului în anul în care creşterea economică a fost de 8%.

“Am văzut anul acesta ultima proiecţie bugetară care este, evident, prociclică. Venituri bugetare suplimentare semnificative pe fondul revenirii mai puternice a economiei s-au dus în totalitate în cheltuieli. Ba chiar cheltuielile au crescut nominal ceva mai mult decât veniturile. Deci, nu s-au dus în reducerea deficitului în anul în care creşterea economică a fost de 8%. În loc să punem piciorul pe frână, s-a preferat gaz pe foc. Nu este o măsură anticiclică, ci prociclică. Vorbesc cu mulţi investitori instituţionali şi până acum le spuneam cu încredere că vedem o strategie fiscală credibilă, dar acum trebuie să tac, în ideea că poate nu mă întreabă… În acest mix de politici trebuie să existe un echilibru şi să nu meargă în direcţii opuse. Nici criza politică nu ajută, dimpotrivă. Mai e un aspect important de menţionat – PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – n. r.). PNRR cere reforme, iar pentru reforme trebuie majoritate politică şi asumare. Dacă nu ai niciuna, atunci e normal să te întrebi cum vin banii din PNRR. Europenii ne condiţionează banii pe care ni-i dau de anumite reforme. Partea bună este că sunt condiţionate la nivel de pilon. Dacă faci o parte din reforme, primeşti o parte din bani. Partea mai puţin bună este că dacă nu le faci, nu primeşti”, a afirmat Popa.

Acesta a atras atenţia asupra faptului că politicile prociclice sunt periculoase şi că, la momentul actual, pe o creştere economică de 7% – 8% e nevoie de o strângere a curelei, chiar dacă “ar fi trist să se taie iarăşi de la investiţii, însă trebuie disciplină”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Dacă ne uităm la un deficit bugetar de 9% pentru 2020, un deficit extern de 5%, rezultă simplu că economia privată a economisit 4%. De unde vine deficitul extern? E clar că vine din deficitul public, pentru că sectorul public a fost pe plus, a economisit anul trecut. Deşi nu este cool să spui acest lucru, trebuie să strângem cureaua. Eu o spun şi pentru că e datoria mea să apăr stabilitatea macroeconomică şi a pieţelor. BNR a tot spus cât de periculoase sunt politicile prociclice. Trebuie să aplicăm acest strâns al curelei. Când la 4 lei încasaţi mai cheltui încă unul, care se adaugă deja datoriilor pe care le ai, eu cred că trebuie să strângi cureaua. Dacă atunci când economia creşte cu 7 – 8% nu faci această strângere a curelei, atunci când? Ştiu că nu e uşor, ştim că ar fi trist să se taie iarăşi de la investiţii, însă trebuie disciplină. Dacă această strângere de curea nu se întâmplă acum, când am văzut evoluţiile economice bune, atunci când? O observaţie de bun simţ a domnului guvernator (Mugur Isărescu – n. r.) este că atunci când vin alegerile disciplina dispare. Dacă noi nu practicăm disciplina atunci când nu sunt alegeri, atunci unde ajungem?”, a menţionat oficialul BNR.

Reprezentanţi ai instituţiilor bancare, ai patronatelor şi asociaţiilor din domeniu participă, marţi, la cea de-a doua ediţie a evenimentului “Banking Forum by Financial Intelligence”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Beția puterii cuprinde oamenii politici.
    Evident cu membrii Guvernului in frunte!
    Si la beție ințeleg macroeconomie!
    Si calca pe cadavre!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.