Criza de semiconductori se adâncește: Stellantis renunță la vitezometrele digitale în favoarea celor vechi pentru Peugeot 308 unul dintre modeele

peugeot poza

Grupul auto Stellantis a anunțat că va înlocui vitezometrele digitale cu cele mai vechi, de tip analog, pentru unul dintre modele marca Peugeot, informează Reuters. Decizia vine ca o consecinţă a crizei de semiconductori care afectează industria auto mondială, notează Agerpres.

Modificarea va afecta numai autoturismele Peugeot 308, în condiţiile în care grupul Stellantis, format în acest an ca urmare a fuziunii dintre grupul francez PSA şi concurentul italo-american Fiat Chrysler, regrupează 14 mărci de automobile, printre care Opel, Jeep, Ram şi Maserati. “Este o modalitate rapidă pentru a depăşi un obstacol real pentru producţia de automobile, până la finalizarea crizei cipurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Stellantis.

Vitezometrele tradiţionale ar urma să revină pe automobilele Peugeot 308 începând de la finele lunii mai, a precizat producătorul auto, adăugând că grupul Stellantis păstrează cipurile pentru panourile digitale ale celor mai populare modele ale sale, precum SUV-ul Peugeot 3008. Asamblarea automobilelor Peugeot 308 la uzina de la Sochaux (Franţa) a fost afectată deja din cauza lipsei de semiconductori, la fel cum a fost şi activitatea uzinelor auto din întreaga lume în ultimele luni.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Deficitul în aprovizionarea cu cipuri afectează producătorii auto din întreaga lume și este rezultatul unei combinaţii de factori. Constructorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

Peugeot a vândut anul trecut aproximativ 98.000 de exemplare din modelul 308. Actuala versiune a modelului Peugeot 308 urmează să iasă treptat din producţie până în toamna acestui an, urmând ca următoarea generaţie a acestui vehicul să fie produsă cu vitezometre digitale dar la o altă uzină, cea de la Mulhouse.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: