Rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime în cea mai mare parte a zonelor de cultură, seceta pedologică fiind moderată izolat în nord-vestul Banatului şi vestul Crişanei, unde conţinutul de apă din sol va prezenta valori scăzute, potrivit prognozei agrometeo emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 – 12 ianuarie 2026, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În condiţiile agrometeorologice menţionate, culturile de câmp şi pomi-viticole se vor afla în stadiul de repaus vegetativ în toate zonele agricole ale ţării.

Pe fondul scăderii temperaturilor minime din aer sub limita biologică critică (minus 7 – minus 10 – minus 15 grade) de rezistenţă a plantelor, la culturile de toamnă semănate tardiv, precum şi pe terenurile fără strat protector de zăpadă sau cu strat superficial (sub 10 cm), se vor putea semnala vătămări ale aparatului foliar (îngălbenire, brunificare, degerături).

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„În general, starea de vegetaţie a culturilor de toamnă va fi diferenţiată în teritoriu, de la bună şi medie în semănăturile efectuate în epoca optimă, până la medie şi slabă în cele întârziate fenologic”, spun specialiştii ANM.

Cerealierele de toamnă (orz şi grâu) vor înregistra răsărirea, formarea frunzei a treia şi înfrăţirea (10-100%), la nivelul întregii ţări. Cultura de rapiţă semănată în epoca optimă va parcurge faza de înfrunzire (8-13 frunze) pe întreg teritoriul agricol, iar speciile pomicole şi viticole se vor afla în stadiul de repaus biologic în majoritatea plantaţiilor.

„Lucrările agricole de sezon se vor desfăşura în general cu dificultate sau vor fi sistate temporar în aproape toate regiunile agricole”, se arată în prognoză.

În aceste condiţii, specialiştii ANM vin cu recomandări de specialitate ce vizează controlul biologic sistematic pentru determinarea viabilităţii culturilor de toamnă, precum şi a elementelor de rod la pomii fructiferi şi viţa-de-vie, dar şi efectuarea lucrărilor de întreţinere în plantaţiile pomicole şi viticole.

Vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire în aproape toate regiunile agricole. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -6 şi 12 grade în primele zile, limite apropiate de normele climatologice, şi -10 – plus 5 grade spre sfârşitul intervalului, abaterile termice negative fiind de 1 – 4 grade în cea mai mare parte a ţării.

Temperatura maximă a aerului se va situa între -8 ŞI 17 grade la nivelul întregului teritoriu agricol.

Temperatura minimă a aerului va oscila între -13 şi 7 grade în majoritatea zonelor de cultură, producându-se îngheţ la sol.

Sunt prognozate precipitaţii sub formă de ninsoare, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) în cea mai mare parte a regiunilor, acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului, mai arată prognoza.