Alain Delon in 1965 in ‘Once a Thief.’ Photo: Everett Collection/ WSJ
Renumitul cojoc “alendelon”, inspirat dintr-o ținută a actorului francez, era fabricat în anii 70 la fabrica Vidra, care era specializată în articole vestimentare din piele și devenise chiar renumit în orașe precum Milano sau Paris, conform unui reportaj Euronews.ro. După Revoluție, fabrica Vidra Orăștie a ajuns în faliment. Acum 40 de ani, un alendelon costa cât 3-4 salarii medii, povestea pentru PressOne fostă șefă de secție la blănărie în anii ’90
De menționat că și acum pe platforme ca OLX se găsesc oferte de cojoace Alain Delon, cu prețuri de la 100 la 600 de lei.
Actorul Alain Delon a murit duminică, 18 august, la vârsta de 88 de ani, în locuința sa dintr-un sat din Franța. Starul de cinema și-a trăit ultimele clipe înconjurat de familie, după cum arată comunicatul transmis de copiii săi.
Pe lângă zestrea cinematografică impresionantă pe care o lasă în urmă, francezul Alain Delon a însemnat și un simbol al modei în anii 70, vremuri mai puțin ușoare, când era o provocare să încerci să faci rost de un așa-numit “alendelon”, conform Euronews.
Este vorba despre un cojoc pe care îl purta actorul, iar cuvântul ‘alendelon’ a și intrat în dicționarul limbii române.
Este vorba despre o haină din piele, îmblănită, care, prin anii 70-80, era realizată la Orăștie. Fuseseră micile afaceri ale întreprinzătorilor, care trecuseră în sarcina statului și se realizau la întreprinderea Vidra. Era foarte greu să faci rost de unul, arată reportajul Euronews. Foști angajați mărturiseau că oamenii se duceau cu pielie de acasă și cu blană și reușeau să-și facă una stfel de cojoc.
Astfel, renumitul cojoc alendelon, fabricat la fabrica Vidra, care era specializată pe articole vestimentare din piele, devenise chiar renumit în orașe precum Milano sau Paris, considerate “capitale ale modei”. Majoritatea produselor ajungeau la export
La acea vreme, erau fabricate în jur de 300.000 de cojoace, blănuri și hanorace la fabrica Vidra, iar “oamenii obișnuiți” puteau să aștepte chiar și o jumătate de an pentru a primi un astfel de cojoc comandat. Prețul era echivalentul a trei-patru salarii medii din acea perioadă, potrivit Press One.
Moda acelui cojoc alendelon s-a stins la finalul anilor 80, până la Revoluție.
Potrivit PressOne, în România, firmele care prelucrau piei crude sau argăsite au fost naționalizate împreună cu mijloacele de producție încă din 1948. Printre ele se număra şi afacerea blănarului Ion Szekely din Orăștie − care avea să devină întreprinderea Vidra. În anii ’50-’60, pieile erau ale statului, iar fabricile lucrau după tipare proprii, fără a ţine cont de modă. Dar alendelonul a forțat mâna comuniștilor, îşi aminteşte Dalia Bălan, fostă șefă de secție la blănărie în anii ’90, astăzi director al fabricii Geronimo Design din Orăștie.
Ea a ajuns să conducă una dintre cele 6 firme de profil din oraș. „În anii ’60, aproape toată producția mergea la export. Făceam cojoace, haine de blană, dar, cum comenzile se duceau mai ales către Uniunea Sovietică, era foarte foarte greu să îți procuri aşa ceva. Oamenii, de obicei, aduceau ei piei crude la fabrică, și aici erau cusute alendelonurile. Nu era chiar la negru, dar nu era nici pe comandă”, a povestit Dalia Bălan, pentru PressOne. Acum 40 de ani, un alendelon costa cât 3-4 salarii medii. Ulterior, spune şefa fabricii din Orăştie, e mai puţin de un salariu mediu pe economie: în jur de 1.300 de lei, dacă e luat direct de la reprezentanță.
Emil Romcea, care a fost timp de 25 de ani director comercial la Vidra Orăștie, își amintește detaliile afacerilor de atunci, conform Știripesurse.ro. „Înainte de 1989, nu exista blocaj financiar. Favior Orăștie depunea factura emisă către beneficiar în bancă, iar banca ne plătea automat costul producției. Dacă beneficiarul nu avea fonduri, banca sa acoperea factura”, povestește Romcea. Cojoacele din Orăștie erau exportate în principal pe piețele din Italia și Uniunea Sovietică. „Italienii plăteau, în medie, 200 de dolari americani pentru un cojoc, în timp ce rușii ofereau 225 de dolari pe o bundă. În plus, italienii erau foarte exigenți, solicitând diverse modele și culori”, explică fostul director, citat de publicație.
După Revoluție, fabrica Vidra Orăștie a intrat într-un declin accentuat și nu a găsit soluții pentru redresare, ajungând în faliment. În locul său, în Orăștie au apărut aproximativ zece mici companii private, care operează la un nivel mult inferior de producție. Toate aceste SRL-uri din branșă au inclus în denumirea lor cuvintele „Vidra” sau „Favior”.