Prăbușirea producției românești de tutun a început după revoluția din 1989, când Societatea Națională Tutunul Românesc, care deținea toate fabricile, a fost privatizată, și a ajuns la Interagro, firmă controlată de controversatul om de afaceri Ioan Niculae. În 2012 compania lui Niculae vorbea despre un proiect imobiliar uriaș pe platforma din Regie a Tutunului Românesc, și visa să dezvolte două turnuri de 30 și 35 de etaje, un parc cultural și alte elemente. Totul a rămas însă la stadiul de proiect, din cauza unor litigii, inclusiv cu statul, care au trimis Interagro în faliment, platforma fiind acum pusă la vânzare de Casa de Insolvență Transilvania (CITR). Evident, în timp ce unii se certau, producția de țigări s-a pierdut în neant.
De fapt, prăbușirea procesării tutunului românesc a început după 2000, când statul se decide să transforme Regia Autonomă a Tutunului din România în societate pe acțiuni, bună de privatizat, cu șase fabrici de ţigarete la Timișoara, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Râmnicu Sărat, Iași și București, o Staţiune de Cercetare pentru Cultivarea şi Industrializarea Tutunului, o fabrică de piese şi 4.000 de salariaţi.
Tipic pentru România
Ce s-a întâmplat e însă simptomatic pentru România. Privatizarea a eșuat, iar Tutunul Românesc s-a pierdut.
Etapele privatizării au fost reconstituite de Digi 24 în emisiunea România furată. În anul 2000, pachetul majoritar de acţiuni este câştigat de Interagro, pentru 40 de milioane dolari. Firma lui Ioan Niculae acceptă și plata unor datorii vechi, de 55 de milioane de dolari. Însă, compania greacă Leaf Tabacco Michailides, despre care se spune că îl avea în spate, de fapt, pe Dan Voiculescu, contestă rezultatul procedurii în justiție, iar Curtea de Apel decide că Ministerul Agriculturii a încălcat procedura de privatizare.
Așa că licitația este anulată. Pentru recuperarea avansului, Interagro a acționat statul în instanță, a câştigat, dar, după ce a cerut executarea silită a Societății Naționale Tutunul Românesc, s-a înțeles cu Ministerul Agriculturii, care în decembrie 2001 i-a cedat mai mult de un milion şi jumătate de acţiuni, circa 53% din SNTR. Așa se termină prima etapă.
În 2004, în a doua etapă a privatizării, Tobacco UE/2003, în spatele căruia se afla cine altul decât Ioan Niculae preia restul de acțiuni, iar afaceristul ajunge să controleze întregul Tutun Românesc.
Un an mai târziu, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a cerut firmelor câștigătoare să aducă acordul pentru privatizare de la Consiliul Concurenţei, ținta fiind plata datoriilor SNTR. Normal, s-a ajuns din nou la un proces câștigat aproape un deceniu mai târziu de Ioan Nicolae, dar, între timp, ceea ce se intenționa de la început s-a întâmplat. Fabricile de țigări erau moarte de prin 2003.
Platforma de 6,2 hectare din Regie
Casa de Insolvență Transilvania (CITR) a scos la licitație terenul de circa 62.500 mp al Tutunul Românesc, amplasat în zona Calea Giulești – bulevardul Regiei – Orhideea, la congruența a trei poli de dezvoltare imobiliară încă de acum doi ani, dar licitația a eșuat, deși singura firmă interesată era Tobago Properties, controlată indirect de canadianul Michael Topolinski.
„Cred că ar fi trebuit să fim declarați câștigători la licitația din 15 mai, pentru că am fost unicul participant și eram pregătiți să plătim cei 33,5 milioane de euro, în termenul de 90 de zile specificat în caietul de sarcini. Cu toate acestea am fost descalificați dintr-un singur motiv, și anume lipsa garanției de participare la licitație. Ca creditor nu aveam o obligație să o oferim. Firmele noastre de avocatură ne-au transmis că vom câștiga contestația, proces care va dura aproximativ doi ani. Când vom fi declarați câștigători, vom plăti prețul“, a declarat, în Profit.ro, Michael Topolinski.
De cealaltă parte, CITR scrie în procesul verbal de descalificare că ofertantul a solicitat înscrierea la licitație cu propunerea de a i se distribui activul imobiliar ce face obiectul licitației, la prețul de 33,595 milioane de euro, în contul creanței sale chirografare, dar precizează administratorul judiciar, „creanțele achiziționate de ofertant nu conferă dreptul Tabogo Property pentru a dobândi în contul creanței sale imobilul supus valorificării în contul acestora, astfel încât creditorul să poată beneficia de scutirea de la plata garanției de participare la licitație“.
Anul trecut nu s-a derulat nicio licitație și, potrivit CITR, încă nu a fost stabilită o dată pentru următoarea, dar compania are discuții cu diverși investitori și speră că o eventuală procedură de valorificare se va închide cel puțin la valoarea actuală, păstrată la 33,595 milioane de euro.
Terenul, în centrul unui nou pol imobiliar
Situat în zona de centru-vest a Capitalei, care a devenit un nou pol rezidențial, de retail și de birouri, terenul e o oportunitate de dezvoltare și are potențial, deși unele dintre construcțiile de pe șantier (n.r. circa 19.000 mp) sunt clasificate ca monumente istorice și numai lucrări de conservare, de renovare, restaurare și reamenajare sunt permise. Ele pot fi, eventual, incluse într-un proiect de reconversie și dezvoltare a întregii proprietăți.
Cu toate acestea, fosta platformă a fabricii de tutun are potențialul de a se dezvolta într-un spațiu imobiliar, care poate include zone moderne de birou, zone comerciale, strip-mall, show-room, hoteluri, dar și zone pentru servicii conexe (clinici, școli, grădinițe, activități sportive, divertisment).
Michael Topolinski este asociat cu cele trei foste fabrici din București pe care le-a cumpărat pentru investiții imobiliare. A început cu Textile Dacia pe care vrea să dezvolte, în parteneriat cu Skanska mai mult clădiri de birouri și a continuat în 2012 cu fabrica Vulcan, acum vândută către NEPI care a dezvoltat aici Vulcan Value Centre.
În septembrie 2013, a cumpărat la licitație producătorul de pompe Aversa pentru 17,3 milioane de euro, dar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a contestat, după nici o lună vânzarea fabricii, și de atunci au apărut probleme juridice incomplet rezolvate până azi.
Canadianul a intrat pe piața imobiliară achiziționând câteva sute de apartamente înainte de criza care a început în 2008. Mai recent, acesta a cumpărat mai multe proiecte rezidențiale neterminate, pe care le va finaliza și le va vinde sau le va închiria.