Cum se va compara salariul minim din România cu cel din Uniune Europeană, dacă va crește la 3.000 de lei

bani, finantari, euro Foto: Pexels.com

România are în prezent un salariu minim brut de 2.550 lei pe lună. PSD propune ca de anul viitor acesta să crească la 3.000 lei/lună (617 de euro), în contextul în care inflația crește. Rata anuală a inflației a ajuns la 15% în luna iulie. Economedia a realizat un tablou cu salariile minime din mai multe țări europene și cum se compară cu România. În multe state europene salariile au crescut în acest an și se preconizează creșteri și în 2023.

România se află printre țările cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, Bulgaria și Ungaria având salarii minime ceva mai mici. Deși statele din Uniunea Europeană se luptă pentru a combate inflația prin majorarea de salariilor, acestea nu pot ține pasul cu creșterea vertiginoasă a prețurilor.

Bulgaria

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Bulgaria a crescut salariu mediu în aprilie 2022, de la 650 BGN (332 de euro) la 710 BGN (363 de euro). Agenția de presă din Bulgaria BTA a transmis că salariul minim va fi ajustat de la 1 ianuarie 2023, după cum a declarat ministrul Muncii și Politicii Sociale, Geogi Gyokov, la Televiziunea Națională Bulgară. El a precizat că acesta va fi stabilit printr-un nou mecanism. În noul mecanism, salariul minim va fi de aproximativ jumătate din salariul mediu național. El a spus că partenerii de coaliție și Ministerul de Finanțe sunt în mare parte de acord cu acest lucru, dar susține, de asemenea, că va fi fără precedent să se majoreze salariul minim de două ori într-un an.

Rata inflației din Bulgaria a ajuns la 17,3% în luna iulie 2022, în creștere de la 16,9% față de luna iunie, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) la 16 august. Aceasta a fost cea mai mare creștere anuală a prețurilor de consum din mai 1998, când inflația anuală a fost de 18,8%.

Franța

Inflația a determinat ca Franța să crească salariul minim brut cu 2,01% la 1 august 2022, de la 1.302 euro la 1.329 euro. Acest lucru înseamnă că, pe oră, salariul minim va crește de la 10,85 euro la 11,06 euro. Aceasta este a patra oară când salariul minim crește în puțin peste un an, după cea mai recentă majorare de 2,65% în luna mai a anului trecut. Creșterea ar fi una foarte mică având în vedere că rata inflației anuală în Franța a ajuns la 6,1% în iulie, cel mai ridicat nivel din 1985. În luna iunie rata inflației era de 5,8%.

Germania

Cancelarul german Olaf Scholz a făcut din creșterea salariului minim un punct cheie al platformei sale electorale și în luna iunie legislatorii au adoptat un proiect de lege care prevede creșterea salariului minim la 12 euro pe oră începând cu 1 octombrie – o creștere de 2,18 euro pe oră.

Creșterea va însemna 400 de euro în plus pe lună pentru persoanele cu un venit lunar de 1.700 de euro, potrivit ministrului Muncii, Hubertus Heil.

Germania a introdus un salariu minim național în 2015, la insistențele social-democraților de centru-stânga ai lui Scholz, care la acea vreme erau parteneri minori în guvernul conservator al fostului cancelar Angela Merkel.

Salariul minim național actual este de 9,82 euro, iar o creștere la 10,45 euro începând cu luna iulie este deja în vigoare. Comisia pentru salariul minim va decide asupra nivelurilor posibilelor creșteri viitoare în ianuarie 2023 și iunie 2023.

Germania are unul dintre cele mai mari salarii minime din Uniunea Europeană. La nivelul actual de 9,82 euro, un angajat cu normă întreagă ar încasa 1.621 de euro pe lună, imediat după Luxemburg (2.257 de euro), Irlanda (1.775 de euro), Olanda (1.725 de euro) și Belgia (1.658 de euro). Rata anuală a inflației în Germania a fost de 7,5% în luna iulie.

Ungaria

Salariul minim din Ungaria a fost majorat de la 167.400 HUF (473 euro) brut lunar la 200.000 HUF (542 euro), în ianuarie 2021. Rata inflației anuală din Ungaria a ajuns la 13,7% în iulie, în creștere față de iunie de 11,7%.

Polonia

Polonia intenționează să majoreze salariul minim cu aproapre 15% în 2023, în condițiile în care gospodăriile se confruntă cu o inflație în creștere. Salariul minim va crește la 3.383 de zloți brut (714 de euro) pe lună în ianuarie și la 3.450 de zloți în iulie (728 de euro). În prezent, acesta este de 3.010 zloți (635 de euro). Inflația din Polonia a ajuns la 15,6% în iulie, de la 15,5% în iunie.

Polonia a introdus o serie de măsuri pentru a ajuta gospodăriile să facă față crizei costului vieții, inclusiv reducerea TVA la zero pentru produsele alimentare de bază și permiterea deținătorilor de credite ipotecare să își ia concedii de plată.

Grecia

Grecia a crescut salariu minim la 1 mai 2022, de la 663 de euro la 774 euro pe lună. Guvernul speră să anunțe noul salariu minim până în aprilie 2023 și să îl pună în aplicare în luna mai, adică înainte de următoarele alegeri generale. Salariul minim a fost redus la 586 de euro în 2012 și, din 2019, a fost majorat de trei ori, până la 713 euro. Inflaţia din Grecia a încetinit la 11,6% în iulie, de la 12,1% în luna precedentă, dar a rămas aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele aproape trei decenii, potrivit datelor publicate luni şi citate de Reuters.

Costurile în creştere pentru energie, locuinţe, transport şi alimente au fost principalii factori care au stat la baza cifrelor, a declarat serviciul de statistică ELSTAT. De la o lună la alta, inflaţia a scăzut cu 1,8%.

Spania

Salariul minime a crescut în Spania începând cu 01 ianuarie 2022 la 1.000 de euro după cum urmează.
Salariul lunar de 1.000 euro se aplică pentru 14 plăți într-un an. În cazul în care plățile sunt 12, salariul lunar crește la 1.166 euro pe lună. Rata anuală a inflației a crescut la 10.8% în iulie, față de 10,2% în iunie.
În 2022, salariul minim în Spania este de 7,82 euro pe oră. Angajații cu normă întreagă (40 de ore pe lună) primesc 1.166 euro pe lună plătiți în 12 luni sau 1.000 de euro pe lună plătiți în 14 plăți (în iulie și decembrie se fac 2 plăți suplimentare). Suma se ridică la 14.000 euro pe an.
Belgia
Salariul minim din Belgia a crescut cu 76,28 de euro de la 1 aprilie. Aceasta este prima fază a unei creșteri a salariului minim în patru etape, negociată între sindicate și partenerii sociali. Ideea a fost de a crește salariul minim mediu lunar garantat la 1.700 de euro pe lună începând cu prima fază. Cu toate acestea, creșterea reală va fi mai mare din cauza diferitelor indexări, deoarece indicele de prag a fost depășit de trei ori de la semnarea acordului Grupului celor 10.

Prin urmare, salariul minim lunar a crescut la 1.806 euro de la 1 aprilie. În fiecare dintre următoarele două etape – ianuarie 2024 și 2026 – se va aplica o creștere brută de 35 de euro. Salariul minim lunar a crescut de la 1 aprilie 2022 la 1.806 euro (10,98 euro pe oră), de la 1.625 euro. Condițiile de vârstă și de vechime nu se mai aplică, iar angajaților începând cu vârsta de 18 ani li se plătește un singur salariu minim. Acum, guvernul a anunțat că în toamnă va veni cu o propunere ca acesta să crească și mai mult în 2023.

Rata anuală a inflației din Belgia a ajuns la 9,62% în iulie, de la un nivel maxim de aproape patru decenii de 9,65% în mai.

Portugalia

Salariul minim lunar din Portugalia a crescut la 705 de la 1 ianuarie 2022. Anumiți angajatori ar putea avea dreptul la o plată compensatorie excepțională pentru fiecare angajat cu normă întreagă plătit lunar cu un salariu egal sau mai mare de 655 euro, dar mai mic de 705 euro, începând cu decembrie 2021. Măsura vizează compensarea angajatorilor pentru creșterea salariului minim, iar angajatorii trebuie să se înregistreze pentru a o primi până la 1 martie 2022.

Premierul portughez Antonio Costa a promis la începutul celui de-al doilea mandat al său că va majora salariul minim lunar cu 25%, până la 750 de euro (830 de dolari) până în 2023, reiterând totodată obiectivul de a reduce datoria publică sub 100% din PIB. Inflația anuală a ajuns la de 9,1% în iulie, a fost cea mai mare din noiembrie 1992.

Țările de Jos

Salariul minim a crescut la 1.756 euro pe lună de la 1 iulie 2022. Rata anuală a inflației a fost de 10,3% în luna iulie, în creștere față de luna iunie (8,6%). Creșterea inflației s-a datorat în principal evoluției prețurilor la energie și la proprietățile de închiriat. Rata inflației este peste 10 la sută pentru prima dată din octombrie 1975.

Cehia

Guvernul ceh a majorat salariul minim lunar de la 15.200 CZK (618 euro) la 16.200 CZK (659 euro) începând cu 1 ianuarie 2022. Rata anuală a inflației în Republica Cehă a accelerat la 17,5% în iulie 2022, de la 17,2% în luna precedentă, fiind încă sub așteptările pieței, de 17,6%. A fost cea mai mare din decembrie 1993.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Date reale si clare mai jos. Nu balariile prezentate de voi:
    Tari fara salariu minim.
    Austria
    Denmark
    Finland
    Iceland
    Italy
    Liechtenstein
    Norway
    Sweden
    Switzerland
    Cyprus
    Top 30 tari – salariu minim NET:
    1. Luxembourg – 1808 euro
    2. Ireland – 1622 euro
    3. Netherlands – 1592 euro
    4. UK – 1583 euro
    5. France – 1302 euro
    6. Germany – 1301 euro
    7. Belgium – 1216 euro
    8. Andorra – 1027 euro
    9. Spain – 1000 euro
    10. Slovenia – 762 euro
    11. Portugal – 705 euro
    12. Malta – 660 euro
    13. Greece – 614 euro
    14. Estonia – 604 euro
    15. Czech Republic – 571 euro
    16. Lithuania – 550 euro
    17. Poland – 521 euro
    18. Slovakia – 520 euro
    19. Croatia – 505 euro
    20. Montenegro – 450 euro
    21. Latvia – 448 euro
    22. Hungary – 369 euro (unskilled), 480 euro (skilled)
    23. Bosnia and Herzegovina – 365/332 euro
    24. Turkey – 315 euro
    25. Romania – 313 euro
    26. Serbia – 301 euro
    27. North Macedonia – 300 euro
    28. Bulgaria – 282 euro
    29. Albania – 236 euro
    30. Russia – 207 euro
    31. Ukraine – 175 euro
    32. Moldova – 119 euro
    33. Belarus – 96 euro

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.