Damen Shipyards Mangalia, societate în insolvenţă din iunie 2024, a semnat contractele pentru reparația a două nave/ Lucrările vor dura o lună

HVDC topside at Damen Shipyards Mangalia (1)

Societatea Damen Shipyards Mangalia (DSMa), aflată în procedura de insolvenţă din iunie 2024, a semnat recent contracte pentru reparaţia a două nave, iar lucrările vor începe până la finalul lunii septembrie 2024 şi vor dura o lună, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Prima navă, “M/T Tahiti”, este un tanc petrolier sub pavilion maltez, construită în 2014, va ajunge în şantierul în şantierul DSMa în zilele următoare. Cu o capacitate de transport de 157.022 tone şi o lungime de 274,5 metri, nava necesită lucrări de reparaţii mecanice şi electrice pentru o perioadă de până la o lună, împreună cu lucrările de doc pentru aplicarea sistemului siliconic pe corpul navei.

Cea de-a doua navă, “M/T Hadal Sally”, de asemenea sub pavilion maltez şi construită în 2009, este un transportator de produse chimice şi petrol având o capacitate de transport de 50,994 tone şi o lungime de 183 metri. Lucrările de reparaţie vor începe în curând şi vor dura o lună, principalul obiectiv fiind aplicarea unei vopsele speciale în tancurile de marfă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Acest pas este important şi din perspectiva pieţei internaţionale, unde încrederea în capacitatea unui şantier naval este crucială. Faptul că Damen Shipyards Mangalia continuă să atragă noi comenzi chiar şi în perioada de insolvenţă este un semnal clar al potenţialului ridicat al companiei de a-şi reveni şi de a continua să fie un pilon al industriei de construcţii şi reparaţii navale din Europa. În contextul în care societatea se confruntă cu dificultăţi financiare, semnarea contractelor reprezintă un pas important în direcţia redresării economice.”, a declarat Sofien Lamiri, Managing Director, Damen Shipyards Mangalia.

Damen Mangalia este cel mai mare şantier naval din România şi unul dintre cele mai mari şantiere din Europa. Şantierul înseamnă o suprafaţă de peste 1.000.000 mp, chei cu o lungime de peste 1.5 km, 3 docuri uscate de peste 300 m fiecare, atelier de 28.000 mp pentru montaj panouri cu linii semi-automatizate, atelier de asamblare secţiuni curbe de peste 30,000 mp, 18 macarale şi 11 alte ateliere. DSMa are 1.453 angajaţi, dintre care 761 activi şi 692 în şomaj tehnic declanşat anterior procedurii. Insolvenţa a fost deschisă la 19 iunie 2024 iar CITR este administrator judiciar.

“Pentru că am identificat, încă de la primele analize, un potenţial de redresare a acestei companii, prioritatea numărul unu în această perioadă a fost sprijinirea companiei în identificarea unor contracte noi, care să asigure continuarea activităţii curente. În acest sens compania a contractat deja lucrări de reparaţii pentru două nave şi, în acelaşi timp, ne aflăm în discuţii cu potenţiali clienţi pentru contractarea unor proiecte mai mari care să asigure necesarul de cash pentru cel puţin următorii ani. În acelaşi timp, compania se concentrează pe eficientizarea activităţii operaţionale”, a precizat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Context

Pe 19 iunie, Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia, după ce grupul olandez Damen a cerut falimentul șantierului naval. Casa de insolvență CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar.

În luna mai grupul olandez Damen a cerut falimentul șantierului naval Mangalia, la care are 49% din acțiuni, conform unui dosar depus la Tribunalul Constanța.

Din luna iunie, angajații au intrat în șomaj tehnic, din cauză că șantierul a rămas fără proiecte în lucru. Economedia scria încă din martie despre incertitudinea de la Damen Shipyards Mangalia, în contextul în care ultimele mari proiecte se încheiau în aprilie, iar angajații se temeau de șomaj tehnic.

Deschiderea procedurii de faliment a fost solicitată pentru datorii neachitate și scadente de mult timp, scrie Europa Liberă.

„Este vorba de o sumă de aproximativ 160 de milioane de euro. Reprezintă împrumuturile scadente pe care Damen le-a acordat societății de la momentul preluării acțiunilor, din 2018, până în prezent”, a explicat pentru Europa Liberă președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă.

Angajații, trimiși în șomaj tehnic

În mai, angajații au primit o notificare prin care erau anunțați că vor începe să fie trimiși în șomaj tehnic începând cu luna iunie.

„Ajungem acum într-o situație în care o nouă întârziere a introducerii șomajului tehnic nu mai este fezabilă. Aceasta este o decizie dificilă pe care trebuia să o luăm pentru a oferi șantierului nostru cele mai bune șanse pentru a depăși această situație dificilă și de a asigura repornirea acestuia în viitor. Șomajul tehnic urmează să fie introdus începând cu 03.06.2024”, se arată în mesajul transmis angajaților, obținut de Economedia.

La începutul lunii septembrie, angajații Damen au declarat pentru Economedia că nu au putut fi asigurate nici măcar cele 5 luni promise de către guvern, de la Fondul de Garantare, deoarece cererea nu poate fi făcută către AJOFM în lipsa unei decizii definitive a instanței asupra dosarului de insolvență. Aceștia spun că au fost acordate părți din salarii, dar decalate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: