Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au anunțat miercuri că Dan Șucu (61 de ani) este noul acționar majoritar al echipei de Serie A Genoa, iar informația a fost confirmată ulterior de formația italiană de fotbal. Omul de afaceri român este și patronul grupării Rapid București.
UPDATE BoardingPass scrie că un avion privat a zburat în 23-24 noiembrie 2024 de la București spre Cluj Napoca și apoi spre Genova (Italia). Trei zile mai târziu, în 27 noiembrie 2024, același avion privat a zburat de la Genova spre Milano (Italia), iar în 28 noiembrie a zburat spre București. În după-amiaza zilei de miercuri, 18 decembrie 2024, același avion privat a zburat de la București spre Genova (Italia), iar până la această oră nu are plan de zbor depus pentru a reveni la București, conform Boarding Pass.
Dan Șucu a preluat 77% din acțiunile echipei Genoa
Conform formației din Serie A, Dan Șucu a preluat 77% din acțiunile echipei Genoa în urma unei majorări de capital social cu 45.356.262 de euro.
Din această sumă, 5.356.262 de euro sunt cu titlu gratuit și alte 40.000.000 de euro plătite pe 14 decembrie.
Oferta făcută de omul de afaceri român a fost acceptată miercuri, în cadrul unei ședinte a Consiliului de Administrație al clubului.
„Genoa Cricket and Football Club anunţă că, în urma deciziei privind majorarea de capital în valoare de 45.356.262 euro, din care 5.356.262 euro cu titlu gratuit şi alţi 40.000.000 euro plătiţi la 14 decembrie, Consiliul de Administraţie s-a întrunit astăzi şi a aprobat oferta prezentată de antreprenorul român Dan Şucu.
Antreprenorul român, prin intermediul propriului instrument de investiţii, a subscris integral la majorarea de capital, obţinând în schimb o participaţie de aproximativ 77% în Genoa CFC, lăsând în minoritate acţionarii anteriori”, precizează Genoa, pe site-ul său oficial.
„Propunerea, structurată şi extrem de strategică, va permite ca majorarea de capital să fie subscrisă integral, oferind clubului resursele necesare pentru a-şi consolida ambiţiile sportive.
Schimbarea acţionariatului majoritar reprezintă un nou capitol pentru cel mai vechi club din Italia, cu speranţa că intrarea lui Dan Şucu va aduce stabilitate economică şi noi investiţii pentru consolidarea echipei şi a infrastructurii.
Genoa le mulţumeşte fanilor săi pentru sprijinul constant şi priveşte spre viitor cu încredere, sigură că această nouă etapă va consolida prestigiul şi satisfacţia pe care clubul le merită”, a adăugat gruparea din Serie A.
📝 Genoa CFC – Comunicato Stampa
➡️ https://t.co/w6rahcZJTN pic.twitter.com/9QrA0Z1olC
— Genoa CFC (@GenoaCFC) December 18, 2024
Cine este Genoa
Genoa este una dintre echipele de tradiție din fotbalul italian, o grupare care are în palmares nouă titluri de campioană a Italiei.
Primul titlu a fost câștigat în 1898, iar ultimul în sezonul 1924.
De asemenea, formația de pe „Stadio Luigi Ferraris” are în vitrină și o Cupă a Italiei, ediția 1936-1937.
În acest moment, Genoa ocupă locul 13 în Serie A și este antrenată de fostul mare jucător francez Patrick Vieira.
Președinte grupării este Alberto Zangrillo, iar în sezonul trecut de Serie A Genoa a încheiat pe locul 11 din 20 de echipe.
🔴🔵 Romanian businessman Dan Sucu is the new Genoa’s majority stakeholder.
Actual owner of Rapid Bucuresti, Sucu will now take care of Genoa project.
The plan is to stabilise the club and confirm the current management after great job in the recent years. pic.twitter.com/dOKt8h5ndP
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) December 18, 2024