Propunerile privind majorarea pensiilor trebuie să ţină cont de capacitatea bugetului de a le plăti, în condiţiile în care economia ţării se află deja într-un moment complicat, a afirmat, joi, Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor, care este şi secretar general al PNL.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Agerpres, el a participat la evenimentul care a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în calitate de ministru interimar al Transporturilor.

“Ştiţi foarte bine că prima propunere (a PNL de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2022 – n.r.) a fost de 6%. Acum, în momentul în care am început negocierile cu Partidul Social Democrat, ei au propus 11%. În momentul în care vom avea o discuţie finalizată pe creşterea pensiilor, o să vă putem spune exact care este procentul”, a precizat Vîlceanu.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Potrivit acestuia, abordarea trebuie să fie una prudentă.

“Mi-aş dori ca toate părţile implicate în aceste discuţii, mai ales în discuţiile politice, să înţeleagă faptul că, da, politic, ai un câştig atunci când vii cu asemenea propuneri, sunt propuneri populare, ca să nu zic populiste. Dar şi economia şi bugetul trebuie să-şi poată permite să plătească aceste sume. Suntem într-un moment complicat din punct de vedere economic, amplificat şi de valul 4 de pandemie. Cred că ar trebui să privim cu prudenţă ce se va întâmpla pe viitor şi să fim pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor”, a spus ministrul interimar.

El a amintit că este nevoie de trei miliarde de lei pentru a acoperi impactul bugetar al plafonării preţului la energie şi compensarea facturilor, problemă care nu exista în urmă cu câteva luni.

Totodată, întrebat dacă furnizorii de energie şi gaze îşi vor primi banii la timp pentru compensarea facturilor, Vîlceanu a precizat că acest lucru se va întâmpla în termenul prevăzut de lege.