Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale ar trebui să fie în primul rând despre cei care muncesc şi mai apoi, sau în plan secundar, despre protecţie socială. O economie nu poate creşte fără a impulsiona populaţia să lucreze şi să fie activă, tot aşa cum cheltuielile publice nu pot fi în mod permanent panaceul impasurilor acestei perioade. Fără doar şi poate, este important să existe un sistem de protecţie socială bine pus la punct, funcţional şi sustenabil, care să deservească anumite categorii sociale vulnerabile, precum persoanele cu dizabilităţi, şomerii sau pensionarii. Sistemul actual pare, însă, concentrat preponderent în zona asistenţei sociale şi a măsurilor de sprijin, în ciuda faptului că preocupările ar trebui să graviteze în jurul populaţiei active şi apte de muncă, dacă ambiţiile şi obiectivele noastre rămân cele declarate, anume să „ajungem din urmă” şi să întrecem alte economii europene. Cele mai recente statistici arată că avem această capacitate, că resursele economiei noastre permit atingerea unor ţinte de acest tip, însă condiţia este de a utiliza, în mod ideal, deplin, resursele de care dispunem.
Asistaţii social sunt costuri pe care le suporta întreaga populaţie activă, din ce în ce mai puţin numeroasă, iar fără politici concertate în sensul reinserţiei pe piaţa muncii a celor apţi de muncă, mecanismul actual nu poate fi sustenabil. Ministerul Muncii şi solidarităţii Sociale trebuie să joace un rol activ pentru a sprijini intrarea sau reintrarea pe piaţa muncii a oricăror persoane, susţinând formarea, calificarea, recalificarea sau reconversia profesională a cetăţenilor. În acest mod, ministerul de resort poate contribui la o mai bună aliniere a competenţelor cu cerinţele sau nevoile angajatorilor, completând eforturile sistemului educaţional.
O simplă privire asupra listei actelor normative iniţiate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale anul acesta indică o predilecţie către chestiuni de ordin administrativ, securitate socială, pensii, asistenţă socială şi prea puţin în zona efectivă a muncii. În ianuarie 2024 avem o singură iniţiativă ce priveşte ocuparea forţei de muncă locale, anume Strategia naţională pentru formarea adulţilor în perioada 2024-2027, pe lângă aprobarea unui contingent de 100.000 de lucrători străini pentru anul 2024. Luna februarie s-a încheiat cu câteva iniţiative tot din zona „pasivă” a prerogativelor ministerului, anume în zona dialogului social, a asistenţei sociale şi a pensiilor şi asigurărilor sociale.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Pare că lucrăm permanent în direcţia acomodării de categorii sociale şi de măsuri de sprjin, dar nu vedem progrese reale în privinţa a cum putem stimula oamenii să lucreze, să caute în mod activ un loc de muncă, să se recalifice dacă acele competenţe pe care le deţin nu mai răspund unor nevoi. Aşa cum precizează şi strategia anterior menţionată, deşi ponderea adulţilor care participă la educaţie sau formare a crescut în ultimii ani, România se situează încă sub media europeană de cuprindere, care era de 11,9% în anul 2022. Cifrele nu arată bine atunci când ne gândim că trebuie să facem faţă cu bine tranziţiei digitale şi tranziţiei spre verde, făcând şi mai anevoioasă integrarea românilor pe o piaţă a muncii dinamică şi solicitantă.
Tănase Stamule este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine), din cadrul Academiei de Studii Economice. Predă cursurile managementul afacerilor și management intercultural, în limba germană. Este decan al Facultății de Administrarea Afacerilor din ASE.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.