De ce nu se ocupă cele 60.000 mp de spații de birouri scoase la subînchiriat

angajati Sursă foto: Unsplash

Aproape 400.000 de metri pătrați de proiecte de birouri au fost livrați în 2020 și 2021 activitatea de dezvoltare menținându-și ritmul din 2018 și 2019 anteriori pandemiei, când în total au fost finalizate 433.000 metri pătrați spații noi. Incertitudinile de pe piață au afectat cererea în cei doi ani de pandemie astfel că suprafața închiriată în total în 2020 și 2021 de 535.000 metri pătrați a fost cu circa 26% sub nivelul tranzacționat din 2018 și 2019 cifrat la 729.000 metri pătrați. În această situație, unii proprietari au decis să subînchirieze o parte din suprafața ocupată, mai ales că angajații lucrau de acasă.

Cu toate aceastea, pe piață nu prea s-au încheiat tranzacții de subcontractare, iar motivul este reținerea celor care încercau să-și subînchirieze spațiul suplimentar.

„De câte ori apărea un client, aceste companii se blocau din cauza faptului că știau că va veni un moment în care pandemia se va potoli și probabil că vor avea nevoie de spațiul suplimentar pentru angajați noi, mai ales că aproape toate companiile mizează pe extinderea activității”, spune Mădălina Cojocaru, partner office agency la Cushman & Wakefield Echinox.

Pentru perioada următoare readucerea angajaților în clădirile de birouri reprezintă principala provocare în condițiile în care proprietarii de clădiri împreună cu chiriașii trebuie să implementeze diverse măsuri pentru a convinge angajații să revină în birou. Aceste măsuri ar însemna printre altele, reconfigurarea spațiilor existente astfel încât să ofere zone colaborative dar și birouri mai aerisite ceea ce va duce la o creștere a suprafeței alocate unui angajat de la o medie de 8-10 mp/om la minimimum 12-15 mp/om. Iar creșterea spațiului ocupat de un angajat ar putea reprezenta un alt motiv al insuccesului subînchirierilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit Cushman & Wakefield Echinx, datele colectate de companii arată că angajații își doresc să se întoarcă la birou apreciază birourile de tip open space unde să interacționeze cu colegii însă își doresc și spații unde pot avea intimitate și liniște pentru a putea fi creativi.

Șansa subînchirierilor

„De asemenea vedem interes pentru spații de birouri care pot fi ocupate imediat de tip plug and play, cereri care pot fi acomodate în primul rând de spațiile disponibile la subînchiriere”, spune Mădălina Cojocaru.

Înainte piața nu oferea această posibilitate neexistând astfel de opțiuni însă cei circa 60.000 metri pătrați disponibili la subînchiriere în urma reevaluării spațiilor necesare de unele companii în cei doi ani de pandemie ar putea absorbi acest tip de cerere.

Interesant e că oferta de spații de birouri e în scădere, cu doar 225.000 mp de proiecte în livrare pentru 2022 și 2023, dintre care 140.000 mp pentru acest an, iar gradul de neocupare, care se manifestă, în general, la clădirile mai vechi ajuns la circa 15%, deși, potrivit C&W E,  pe piață sunt circa 25 de companii care caută spații pentru închiriat de peste 5.000 mp.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: