De la un start-up din studenție, la afaceri în IT de peste 11 milioane de euro

Vlad Bodea & Radu Scarlat, BENTO

Vlad Bodea și Radu Scarlat, foști colegi la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București, au pus bus bazele, încă din perioada studenției, unei firme de software, „Bento”, care a crescut atât de mult încât s-a listat la Bursa de Valori București, iar anul trecut a avut încasări record de peste 11 milioane de euro.

Totul a început în anul 2004. Atunci, Vlad Bodea, student în primul an, a înființat firma “2B Intelligent Soft”, care avea, ulterior, să devină „Bento”.

Vlad Bodea a declarat, pentru Economedia: „Provenind dintr-o familie de antreprenori din prima generație post-comunistă, am fost influențat de mediul antreprenorial încă de mic. Reparam calculatoare la firma părinților mei și am fost mereu pasionat de tehnologie. Mai mult, încă din copilărie, visam să îmi deschid propria afacere în domeniul tehnologiei, dorință alimentată de ceea ce făceau părinții mei. Prin urmare, planurile mele erau destul de clare în această direcție, chiar dacă nu aveam în minte o nișă sau un business anume pe care să îl dezvolt înainte de a începe facultatea”.

Colegul lui, Radu Scarlat, s-a alăturat afacerii în anul 2006, când erau în anul trei de facultate. Până atunci, Radu a mai avut o experiență, de scurtă durată, ca programator la o companie care colabora cu IBM.

Radu Scarlat a declarat, pentru Economedia: „Momentul decisiv a fost în anul trei de facultate, când am simțit că este o oportunitate bună să pășesc spre antreprenoriat, alături de Vlad. Bento lucra deja pentru primul client, Adrem, client pe care s-a concentrat exclusiv pentru câțiva ani buni. Ulterior, am început să ne diversificăm activitatea și să creștem și numărul de clienți”.

Cei doi studenți, pasionați de tehnologie, au pornit afacerea de jos, cu un singur client, pentru care dezvoltau aplicații industriale și automatizări. Pe măsură ce au căpătat experiență au luat decizia să își asume mai multe responsabilități și să colaboreze și cu alte firme.

Radu Scarlat își amintește: „La început, nu căutam activ proiecte, lucrând exclusiv pentru un singur client. După ce am început să creștem, principalul obstacol a fost probabil asigurarea unui cash-flow constant, noi colaborând pe bază de proiecte. Am reușit să depășim aceste provocări prin gestionarea eficientă a resurselor financiare și diversificarea portofoliului de clienți pentru a avea mai multe surse de venit”.

Odată cu noile proiecte, afacerea a început să crească, iar cei doi colegi au ajuns în situația în care nu mai reușeau să se descurce singuri. Atunci, au luat hotărârea să facă angajări.

Vlad Bodea își amintește: „Unul dintre principalele obstacole a fost să accept că nu le știu pe toate și că este necesar să atragem alți profesioniști în echipă pentru a crește compania. De asemenea, partea de marketing a fost o provocare, deoarece Bento este un business dezvoltat organic, care nu a trecut la început printr-un proces de identificare a unei nișe sau nevoi, motiv pentru care nu a fost ușor să ne identificăm poziția pe piață. O altă dificultate a fost calibrarea constantă între capacitatea de a livra și cea de a vinde, care necesită adaptare din mers și o introspecție sinceră. Și partea de resurse umane poate fi o provocare, însă din fericire am reușit să aducem în echipă oameni valoroși care au contribuit la creșterea afacerii”.

După extinderea echipei, cei doi antreprenori au luat hotărârea să diversifice serviciile, mai ales pe partea de infrastructură IT și de cloud. În plus, au început să investească și mai mult în propriile produse software.

Dar pentru a pune în practică noile proiecte, Vlad Bodea și Radu Scarlat aveau nevoie nu doar de ambiție, ci și de finanțare. Așa că, au apelat la piața de capital și la fondurile europene.

Radu Scarlat a explicat: „În 2021, am decis că opțiunea cea mai bună pentru continuarea și consolidarea dezvoltării de produse software proprii standardizate o reprezintă piața de capital. Prin urmare, la finalul anului 2021, am efectuat un plasament privat prin care am atras aproximativ 6 milioane de lei de la investitorii de la Bursa de Valori București, capital care a alimentat creșterea accelerată a Bento din ultimii trei ani. Ulterior, în martie 2022, acțiunile Bento au fost listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București”.

Rezultatele nu au întârziat să apară. În anul 2021, „Bento” a avut venituri din exploatare de 28,1 milioane lei și un profit net de 5,6 milioane de lei.

Cei doi antreprenori și-au continuat investițiile cu bani europeni. Au obținut finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional de Competitivitate (POC) 2014 – 2020. Valoarea contractului a fost de circa 25,7 milioane de lei, din care 15,1 milioane lei, fonduri nerabursabile.

Vlad Bodea a explicat: „În acest proiect am dezvoltat o platformă modulară integrată, cu o tipologie flexibilă, structurată sub forma unor module standardizate, care pot deservi clienții fără să fie nevoie de a dezvolta de fiecare dată aplicații personalizate pentru aceștia, și care sunt ușor scalabile. Platforma integrează ca module și produsele software proprii deja prezente în piață: Bento FSM și Bento MDM, cărora le-am adăugat noi funcționalități. Prin intermediul acestei platforme, am devenit mai bine poziționați pentru a valorifica cererea tot mai ridicată de soluții informatice din partea organizațiilor, nevoia de personalizare a soluțiilor la cerințele specifice ale companiilor și instituțiilor publice, precum și apetitul acestora pentru soluții de digitalizare în cloud”.

În doar doi ani, încasările companiei s-au dublat. La finalul anului 2023, “Bento” a înregistrat venituri din exploatare de 58,2 milioane de lei și un profit net de 13 milioane de lei.

Pentru anul acesta, Vlad Bodea și Radu Scarlat au stabilit un obiectiv și mai ambițios.

Vlad Bodea a precizat: „În 2024, vizăm venituri din exploatare de 78 de milioane de lei și un profit net de 15,3 milioane de lei”.

Cei doi antreprenori au acum o experiență de 20 de ani, în domeniul IT. Au vrut să dea un sfat celor care vor să înceapă o afacere, dar și celor care au început deja și întâmpină diferite probleme.

Radu Scarlat a precizat: „Pentru cei care doresc să meargă în direcția antreprenoriatului, cred că este important creadă în ei, să se înconjoare de oameni competenți, dar în același timp să fie conștienți de riscuri și să fie pregătiți pentru incertitudini. Dacă sunt dispuși să facă acest pas, probabil cel mai bine este să înceapă cât mai devreme, când responsabilitățile sunt mai puține. Personal, nu regret nicio decizie luată și probabil aș proceda la fel dacă ar fi să o iau de la capăt”.

Vlad Bodea a adăugat: „În ultimii ani, observ că există o tendință oarecum superficială prin care se vinde ideea că toată lumea poate sau trebuie să fie antreprenor. Mai ales prin promovarea ideii că atunci când ești antreprenor poți face ce vrei, când vrei. Antreprenoriatul nu este deloc așa și necesită extrem de multă muncă și sacrificii. Sfatul meu este ca cei care doresc să meargă pe această cale să pună foarte bine lucrurile în balanță și să realizeze clar care este diferența între un vis personal și o oportunitate de piață”.

În ultimii doi ani, odată cu dublarea veniturilor, echipa „Bento” a crescut continuu, de la 70, la aproximativ 100 de profesioniști, câți are în prezent.