Delgaz Grid, companie membră a grupului E.ON România, a finalizat un proiect pentru dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților

software, calculator, IT Foto: Sarinya Pinngam/ Dreamstime.com

Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, a finalizat proiectul Digital.ON, finanțat din fonduri europene, prin care 600 de angajați au parcurs 33 de stagii de formare digitală în vederea dezvoltării competențelor în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), anunță compania.

Digital.ON este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, Obiectivul specific 3.12.: Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/competențe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform Strategiilor Naționale de Competitivitate (SNC) şi pentru Cercetare, Dezvoltare, Inovare (SNCDI) ale angajaților.

Valoarea totală a proiectului este de 2,2 milioane lei (TVA inclus), din care valoarea finanțării europene este de 880.000 de lei, iar 1,33 milioane de lei reprezintă contribuția Delgaz Grid (TVA inclus). Digital.ON a fost derulat în perioada iulie 2021-decembrie 2022.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Formarea unor profesioniști înalt calificați în domeniul TIC este esențială pentru competitivitatea Delgaz Grid S.A., spun reprezentanții grupului.

Implementarea proiectului Digital.ON Delgaz a reprezentat o reală oportunitate pentru consolidarea competențelor angajaților din ariile esențiale serviciilor companiei și contribuie în mod semnificativ la obiectivele de profesionalizare continuă, digitalizare și adaptare la tendințele pieței energetice actuale.

Compania transmite că accesarea surselor de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru Delgaz Grid, în vederea realizării obiectivelor de modernizare și digitalizare a infrastructurii de distribuție. La acest moment, șase proiecte în valoare de circa 254,5 milioane lei fără TVA (circa 51,9 mil. euro), cu finanțări de 182,3 milioane lei (circa 37,2 mil. euro), se află în diferite stadii de implementare.

Trei proiecte ce presupun modernizarea în scopul preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile a cinci stații de transformare din județul Vaslui, două din județul Botoșani și două din județul Suceava sunt la momentul de față în diferite faze de implementare.

Alte trei proiecte, ce vizează modernizarea rețelei de distribuție și montarea de contoare inteligente la consumatori, sunt în derulare în municipiile Iași și Suceava, dar și în județul Neamț.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze natu-rale de peste 24.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghi-ta, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 83.000 km în șase județe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. O RUSINE DE COMPANIE CARE ISI BATE JOC DE ANGAJATII TINERI, IN SPECIAL CEI DIN BIROUL GIS care angajeaza pe banda rulanta si dau afara tinerii dupa ce le termina contractul pe perioada DETERMINATA !
    O RUSINE DE COMPANIE CARE PROMOVEAZA batranii si angajeaza persoanele pe baza de PILE,RELATII si NU pune accent pe VALORI, tineri talentati si pregatiti, care doresc sa-si faca un viitor si sa isi puna in aplicare abilitatile invatate si dobandite.

    ESTE O COMPANIE de toata RUSINEA !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.