Delgaz Grid, din grupul E.ON, a investit anul trecut 177 de milioane de euro în reţelele de distribuţie din România/ Compania a folosit și fonduri europene

contoare smart delgaz grid Sursa foto: delgaz.ro

Investiţiile realizate în România de compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON, au depăşit, anul trecut, 177 milioane de euro (peste 874 milioane de lei), în creştere cu 31% faţă de cele din 2022, acestea fiind susţinute atât din surse proprii, cât şi din fonduri europene, se arată într-un comunicat de presă al distribuitorului de energie, transmis Agerpres.

Pe parcursul anului anterior, în distribuţia de gaze naturale au fost investite 419 milioane de lei (circa 85 milioane euro), fiind modernizaţi peste 250 km de conducte şi branşamente gaz. De asemenea, reţeaua de distribuţie a fost extinsă cu 417 km, fiind racordaţi aproape 40.000 de noi consumatori. În plus, în parteneriat cu autorităţile locale, au fost înfiinţate 14 distribuţii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, în localităţi din judeţele Iaşi, Bacău, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Cluj şi Harghita.

De asemenea, în 2023, au fost modernizate şapte staţii de reglare-măsurare a gazelor naturale în judeţele Sibiu, Suceava, Bacău, Satu Mare şi Bihor, care au dus la îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Tot anul trecut a fost derulat şi finalizat cu succes proiectul pilot 20HyGrid, o premieră în România, prin care s-a demonstrat că reţelele actuale de gaze naturale, instalaţiile de utilizare şi aparatele clienţilor sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru a transporta şi a folosi amestecul de 20% hidrogen şi 80% gaze naturale.

Pe zona de energie electrică, compania a realizat investiţii de circa 455 milioane de lei (aproape 92 milioane euro).

“Reţeaua a fost modernizată pe o lungime de peste 1.920 km, iar branşamentele realizate au totalizat 65 km. Totodată, au fost montate circa 190 de echipamente telecomandate (separatoare şi reclosere) în reţelele aeriene de medie tensiune. Reţeaua a fost extinsă cu 203 km şi au fost realizaţi aproximativ 250 km branşamente, fiind racordaţi peste 18.000 de noi consumatori. În zona urbană, au fost modernizate şi integrate în SCADA un număr de 33 de posturi de transformare. Au fost realizate lucrări de modernizare în 39 de staţii de transformare, au fost construite 86 de posturi de transformare noi, iar 337 au fost modernizate”, se precizează în comunicat.

Pe acest fond, indicatorul referitor la durata întreruperilor – SAIDI a scăzut de şase ori şi a ajuns, în 2023, la 67,9 minute de la 410,24 minute, în 2014, în timp ce SAIFI (indicator referitor la numărul întreruperilor) s-a diminuat de 7,2 ori, până la 0,83, de la 5,98 în urmă cu zece ani.

În ceea ce priveşte planurile de investiţii pentru anul 2024, reprezentanţii Delgaz Grid menţionează suma de 788 milioane de lei (aproape 154 milioane euro), din surse proprii şi fonduri UE atrase. Adiţional, vor fi executate lucrări în valoare de aproximativ 61 milioane de lei (12 milioane euro) pentru extinderile de reţele şi branşamente noi.

La gaze naturale sunt prevăzute investiţii de 365 milioane de lei (71 milioane euro), bani cu care vor fi modernizate conducte şi branşamente de gaze naturale pe o lungime de 326 km. În plus, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului, vor fi modernizate 11 staţii de reglare-măsurare, iar în colaborare cu autorităţile locale se vor înfiinţa 18 distribuţii de gaze naturale în judeţele: Harghita, Sibiu, Botoşani, Bacău, Cluj, Iaşi, Suceava şi Satu Mare.

Pentru partea de energie electrică sunt programate investiţii de 423 milioane de lei (82,4 milioane euro), din care 99 milioane lei (19,2 milioane euro) reprezintă fonduri UE.

Datele centralizate ale companiei relevă faptul că, la acest moment, sunt finalizate şi în curs de implementare proiecte în valoare de 233 milioane de euro, din care peste 180 milioane euro din fonduri europene. Mai mult, sunt depuse proiecte pentru finanţare sau în stadiul de analiză în cuantum de 536 milioane de euro, din care 420 milioane euro reprezintă fonduri europene.

Referitor la contorizarea inteligentă, la sfârşitul anului 2023 erau instalate astfel de aparate la circa 435.000 de consumatori, iar pentru anul în curs există în plan montarea a circa 71.500 contoare. Ţinta pentru anul 2028 este ca 47% dintre clienţii companiei să beneficieze de contorizare inteligentă.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: