Deloitte: Inflația din România își va pune amprenta și asupra cheltuielilor generate de începerea școlii/ În Statele Unite, peste o treime dintre părini se așteaptă să dea mai mulți bani pentru produsele necesare școlii

scoala rechizite Sursa foto: Pexels

Principala preocupare a părinților cu privire la cheltuielile generate de începerea anului școlar este reprezentată de creșterea prețurilor (57%), în condițiile în care mai mult de jumătate (54%) estimează o încetinire a economiei în următoarele șase luni, iar 33% spun că situația lor financiară s-a înrăutățit comparativ cu anul trecut, reiese din studiul Deloitte back-to-school 2022, realizat în Statele Unite. Peste o treime (37%) se așteaptă să cheltuiască mai mult anul acesta decât în urmă cu un an pe produse destinate școlii, în special din cauza scumpirii acestora. Inflația ridicată din România se va reflecta și în bugetele pentru noul an școlar.

În același timp, 64% dintre participanți suspectează comercianții că majorează artificial prețurile, profitând, astfel, de climatul inflaționist, dar 77% spun că vor opta pentru altă marcă dacă produsele preferate sunt prea scumpe sau nu se află în stoc (63% se așteaptă la epuizarea stocurilor în sezonul de cumpărături pentru școală, din cauza dificultăților din lanțurile de aprovizionare).

Bugetul alocat în acest scop va urca, anul acesta, cu 8%, până la echivalentul a 661 de dolari/copil, în medie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe de altă parte, produsele bazate pe tehnologie pierd teren odată cu eliminarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei – cheltuielile cu astfel de produse vor scădea cu 8% anul acesta, după creșterea de 37% din 2021, iar rechizitele tradiționale vor înregistra o creștere de 14%, față de avansul modic de 2% de anul trecut.

„Creșterea prețurilor și, implicit, a costului vieții reprezintă principala îngrijorare pentru locuitorii din majoritatea statelor lumii, inclusiv cele europene. Potrivit celui mai recent Eurobarometru standard publicat de Comisia Europeană, inflația este cea mai mare preocupare a populației în 16 dintre cele 25 de state participante, cu cele mai mari ponderi în Estonia (71%), Cehia (70%) și Lituania (69%). Și românii pun pe primul loc dificultățile legate de scumpiri, în condițiile în care cheltuielile lor de consum reprezintă peste 60% din total, iar inflația anuală, care a ajuns la 15% în vara acestui an, își va pune amprenta, cu siguranță, și asupra cheltuielilor generate de începerea școlii”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Referitor la modalitatea preferată de achiziționare a produselor destinate școlii, studiul evidențiază revenirea treptată a consumatorilor către magazinele fizice, cu 49% dintre opțiuni, în creștere de la 43% în 2021, în timp ce comercianții online atrag 35% dintre cumpărători, față de 39% anul trecut.

O tendință tot mai accentuată este reprezentată de preferința pentru produse prietenoase cu mediul sau sustenabile. Jumătate dintre părinți aleg astfel de produse, pentru care însă vor cheltui cu 22% mai mult decât un consumator mediu, iar 29% preferă produsele reutilizate sau recondiționate pentru copiii lor. Dintre cei care evită bunurile de acest tip, 50% susțin că acestea nu sunt accesibile, iar 20% spun că le este dificil să le identifice pe cele cu adevărat durabile.

Studiul Deloitte back-to-school 2022, ajuns la cea de-a 15-a ediție, este realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a 1.200 de părinți din Statele Unite ale Americii cu copii de școală.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: