Compania energetică norvegiană Equinor a semnat un acord pe cinci ani pentru a livra gaze OMV, ca parte a strategiei grupului austriac de diversificare a aprovizionării, au anunţat miercuri firmele, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Equinor va livra 12 TWh de gaze naturale începând de la 1 octombrie (începutul sezonului de iarnă european de gaze), adăugându-se volumelor stabilite conform contractelor existente, au precizat companiile.

Gazul va fi livrat la platforma THE (Trading Hub Europe) din Germania, pentru portofoliul european al OMV iar preţul “este în condiţiile pieţei”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Cu aceste noi volume, OMV continuă strategia sa de diversificare a gazelor”, a informat compania.

Deja OMV achiziţionează gaze din propriile sale surse de producţie din Norvegia şi Austria, prin livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) pe termen lung la terminalul olandez Gate şi prin platforma comună a UE de achiziţii de gaze. De asemenea, OMV încă are contracte de aprovizionare pe termen lung cu grupul rus Gazprom, care se derulează până în 2040.

“Observăm o creştere a cererii pentru contracte bilaterale pentru clienţii care văd gazele din Norvegia ca un factor de securitate energetică dar şi pentru stimularea tranziţiei energetice”, a afirmat Helge Haugane, vicepreşedinte în cadrul Equinor.

Norvegia este în prezent cel mai mare furnizor de gaze al Europei, depăşind Rusia, ale cărei livrări s-au redus semnificativ după invadarea Ucrainei şi problemele de la conductele Nord Stream.

Austria încă primeşte aproximativ 66% din importurile sale de gaze naturale din Rusia prin conductele din estul Europei, iar ţara vrea să-şi diversifice sursele de aprovizionare.

În 2022, consumul anual de gaze în Austria s-a situat la 85 TWh, în scădere de la 93 TWh în 2021.