Dezvoltatorul imobiliar din Brașov Qualis Properties spune că piața imobiliară din România se confruntă cu o criză majoră pe fondul creșterii prețurilor la materialele de construcții și al majorării TVA la locuințe, potrivit unei informări publicate la Bursa de Valori București (BVB).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit informării de la BVB, companiile care realizează lucrări în domeniu se confruntă cu probleme importante în menținerea echilibrului financiar și fac tot mai greu față serviciului datoriei.

„Pe fondul degradării situației economice, începând din anul 2023, Qualis Properties SA la initiațiativa conducerii societății a încercat să conserve resursele tehnice și umane de care dispune și să ia o serie de măsuri. Măsurile au vizat lichidizarea activelor fără mișcare, finalizarea lucrărilor la obiectivele demarate anterior, pregătirea unor noi proiecte, rescadentarea datoriilor companiei prin adaptarea acestora la încasările din activitatea operațională, renegocierea clauzelor contractuale cu clienți, furnizori sau instituții de credit, etc. Din păcate însă, măsurile de restructurare aplicate, deși cu efecte vizibile, nu au reușit să compenseze criza comercială evidentă de pe piața de profil. Încercările de adaptare la piață și demararea unor noi dezvoltări imobiliare necesită timp, timp pe care compania nu îl poate finanța”, transmite firma.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Conform informării de la BVB, la aceste aspecte comerciale se adaugă și un complex de împrejurări defavorabile Qualis Properties SA, împrejurări care contribuie în mod direct și decisiv la deteriorarea în continuare a situaţiei financiare a companiei și apariția de noi riscuri care pot genera blocaje în activitatea desfășurată. În aces sens, compania spune că a încercat deschiderea unei proceduri de concordat preventiv, care a fost însă respinsă de instanța de judecată.

„În acest context, ne-am concentrat atenția pe eșalonarea datoriilor către furnizori pentru a lichida progresiv debitele acumulate și pentru a evita necesitatea derulării vreunor proceduri de executare silita sau insolvență care ar vătăma iremediabil atât interesele QUALIS PROPERTIES SA, împiedicând redresarea financiara cât și interesele clienților și al investitorilor. În raport de situația financiară curenta dificilă a societății vă comunicăm faptul că nu vom putea efectua plata cuponului și restituirea principalului până la data 21.01.2024, așa cum a fost inițial stabilit”, se mai menționează în informarea de la BVB.

Dezvoltatorului brașovean Qualis Properties, care în 2021 a listat prima sa emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a anunțat în noiembrie 2023 că Tribunalul Brașov i-a respins cererea de intrare în concordat preventiv.

Antreprenorul Cătălin Dumitru Mândru este proprietarul majoritar al companiei, cu o participație de 95% din acțiuni, iar restul este deținut de firma Kron Build.

Compania a avut în 2022 o cifră de afaceri de 51,7 de milioane de lei și un profit de 8,3 milioane de lei. În prima jumătate din 2023 compania a raportat o cifră de afaceri de 3,61 milioane de lei, în scădere cu aproape 85% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania a înregistrat pierderi de 6,3 milioane de lei.  Firma are datorii de peste 100 de milioane de lei de plătit într-o perioadă de până la un an.