Directorul Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS, Flavius Cladoveanu, şi-a redus, din proprie iniţiativă salariul, de la 53.910 lei la 14.000 lei, a anunţat ministrul Economiei, Radu Miruţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Insistența și presiunea publică dau roade: directorul Incertrans, cel pe care de o săptămână îl dau exemplu cu un salariu de 53.910 lei, tocmai mi-a comunicat că și-a redus din proprie inițiativă salariul la 14.000 lei. Cine-i următorul care alege drumul ușor și o face înainte să ajung eu cu procedura birocratică la el?”, a transmis ministrul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
“Salariile tăiate nu înseamnă lipsă de performanță acceptată. Este doar un gest de bun-simț. Evaluarea va fi la fel de serioasă”, a completat Miruță.
Conform Agerpres, Radu Miruţă a arătat recent că sunt companii de stat, de care nimeni nu a auzit, şi unde salariile pentru manageri depăşesc 50.000 de lei. Alături de INCERTTRANS, ministrul Economiei a nominalizat Uzina Mecanică Dragomireşti sau Cupru Min, unde directorii generali au peste 40.000 de lei. Pe de altă parte, el a arătat că printre criteriile de performanţă impuse unor manageri se numără faptul că nu trebuie să întârzie la serviciu.
La rândul său, vicepremierul Dragos Anastasiu, a precizat joi, la Digi 24, că vor exista, curând, directori şi de companii, şi de entităţi ale statului care sunt dispuşi, voluntar, să câştige mai puţin în această perioadă. “Sunt oameni care au conştiinţă, sunt oameni care văd ce se întâmplă de jur împrejur, care înţeleg eforturi şi pe de o parte, şi pe de altă parte suferinţa multor categorii sociale din România şi care sunt dispuşi să câştige mai puţin. Deşi, din punct de vedere contractual nu poţi să faci nimic dacă eşti o persoană responsabilă la stat”, a precizat acesta.
Potrivit site-ului propriu, Institutului de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS S.A. este organizată ca societate pe acţiuni sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. Institutul a fost înfiinţat în anul 1993, în baza HG 162/22.04.1993, în urma unor transformări succesive şi schimbări de denumire din Institutul Tehnologic CFR, înfiinţat în 8 ianuarie 1929. În prezent, Ministerul Educaţiei şi Cercetării este acţionar majoritar deţinând 64,5052% din acţiuni, SIF Muntenia 22,7588% iar restul acţiunilor sunt deţinute de persoane fizice şi juridice.
Avocatul Flavius Cladoveanu a declarat, pentru Antena 3, că „nu a fost un gest politic sau de imagine, ci o alegere personală, etică, născută din convingerea că în vremuri dificile trebuie să dăm dovadă de responsabilitate reală – nu doar declarativ”.
El a subliniat că „a fost un act voluntar, în afara oricărui context electoral, luat din respect față de cei care duc greul acestor vremuri”.
De la FRF la INCETRANS
Cladoveanu a fost avocat la Federația Română de Fotbal, apoi consilierul personal al fostului primar PSD de la sectorul 1 Daniel Tudorache. Din septembrie 2017, cu zero experiență în domeniu, Daniel Cladoveanu ajunge director general al Institutului de Cercetări în Transporturi (INCERTRANS), al cărui acționar principal este statul, prin Ministerul Educației, scria Valeriu Nicolae într-un nou comentariu publicat de Libertatea.