Directorul financiar al Volkswagen susţine că forţa de muncă a companiei va trebui redusă, dacă fabricile din Germania nu devin mai eficiente, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. De asemenea, dividendele grupului german vor scădea în linie cu câştigurile, a avertizat Arno Antlitz, la o conferinţă organizată de Goldman Sachs la Londra.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acesta a declarat: “Astăzi, uzinele noastre din Germania nu sunt competitive. Fără îmbunătăţirea eficienţei şi performanţei lor, nu putem menţine actualul nivel de angajaţi. Trebuie să utilizăm fabricile la capacitate deplină. Pe o piaţă în declin, aceasta duce inevitabil la discuţii despre închiderea unor unităţi din Germania”.

Reprezentanţii angajaţilor au cerut în mod repetat directorilor şi acţionarilor Volkswagen, inclusiv familiilor Porsche şi Piech, care deţin o treime din grupul Volkswagen, să contribuie la reducerea costurilor acceptând dividende mai mici.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Antlitz a dat asigurări că dividendele propuse vor scăderea în linie cu câştigurile.

Rata de plată a dividendelor va fi de cel puţin 30% din venituri după impozitare. Pe baza estimărilor LSEG, VW ar putea plăti dividende de 6,75 euro, faţă de 9 euro anul trecut.

După această declaraţie, acţiunile Volkswagen au urcat joi la Bursa de la Frankfurt cu 1%.

Tot joi, angajaţii Volkswagen au decis să organizeze luni greve extinse, accentuând conflictul cu conducerea. Grevele reprezintă o escaladare suplimentară a disputei dintre conducerea celui mai mare producător european şi angajaţii săi privind concedierile în masă, reducerile de salarii şi posibile închideri de fabrici în Germania, măsuri drastice pe care compania spune că nu le poate exclude, pe fondul concurenţei din China şi al reducerii cererii de maşini.

Sindicatul IG Metall a informat că angajaţii nu vor lucra timp de patru ore la nouă unităţi diferite.

Reprezentanţii angajaţilor VW au votat în 22 noiembrie pentru greve limitate la uzinele din Germania, de la începutul acestei luni, după ce discuţiile privind salariile şi închiderile de fabrici au eşuat.

“Dacă va fi necesar, va fi cea mai dură bătălie colectivă înregistrată vreodată la Volkswagen”, a afirmat Thorsten Groeger, care conduce negocierile din partea sindicatului IG Metall.

Conducerea companiei a anunţat că va continua să se bazeze pe un dialog constructive pentru a găsi o soluţie sustenabilă.

Următoarea întâlnire între conducerea şi angajaţii grupului german este programată în 9 decembrie.

Conducerea Volkswagen a cerut o reducere cu 10% a salariilor angajaţilor VW AG din Germania, argumentând că trebuie să reducă costurile şi să majoreze profitul pentru a-şi păstra cota de piaţă, în condiţiile în care compania, ca şi alţi giganţi industriali germani, este afectat de costurile ridicate şi concurenţa din China.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.