Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi o investiţie străină de 20 de miliarde de dolari pentru construirea unor noi centre de date în Statele Unite, din partea lui Hussain Sajwani, miliardar din Emiratele Arabe Unite şi fondator al companiei de dezvoltare imobiliară DAMAC Properties, care a promis să investească ”cel puţin” această sumă, transmite CNBC, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”S-ar putea să meargă până la dublu, sau chiar mai mult decât dublu,” a spus Trump referindu-se la investiţia companiei lui Sajwani.

Prima fază a proiectului

Prima etapă a planului va avea loc în mai multe state, inclusiv Texas, Arizona, Oklahoma, Louisiana, Ohio, Illinois, Michigan şi Indiana, a detaliat preşedintele ales.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Sajwani a declarat că alegerea lui Trump ca preşedinte l-a încurajat să facă această investiţie majoră.

”A fost o veste uimitoare pentru mine şi familia mea când [Trump] a fost ales în noiembrie. Am aşteptat patru ani pentru a creşte investiţiile noastre în [SUA] la sume foarte mari de bani,” a spus dezvoltatorul din Dubai în cadrul unui discurs scurt la Mar-a-Lago.

Investiţii străine atrase de administraţia Trump

Angajamentul lui Sajwani este cel mai recent exemplu de lider străin din mediul de afaceri care promite investiţii semnificative în SUA ca urmare a victoriei lui Trump împotriva vicepreşedintelui democrat Kamala Harris.

Luna trecută, CEO-ul SoftBank, Masayoshi Son, a anunţat planuri de a investi 100 de miliarde de dolari în America şi de a crea 100.000 de locuri de muncă pe durata mandatului de patru ani al lui Trump.

Trump, care va prelua oficial funcţia pe 20 ianuarie, a încercat să atragă mai multe companii străine să investească în SUA, oferind stimulente, cum ar fi aprobări accelerate ale permiselor pentru investiţii de peste 1 miliard de dolari.