Drum de Legătură Timișoara-A 1 : Contractul cu Drumuri și Poduri Banat, la un pas de semnare. UPDATE Strabag a depus contestație

Drum Expres Timișoara A 1 Todini

Contractul pentru finalizarea lucrărilor la Drumul de Legătură dintre Timișoara și Autostrada A 1 Lugoj-Nădlac II are șanse mari să fie semnat cu ofertantul câștigător Drumuri și Poduri Banat. CNAIR a desemnat constructorul pe 9 februarie, iar din 10 februarie se calculează cele 10 zile în care se pot depune contestații. UPDATE Concurentul Strabag (Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj) a depus lo contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor.

Firma Drumuri și Poduri Banat a fost înființată în 2011 la Timișoara, a raportat 24 de angajați în 2022 și o cifră de afaceri de 32 milioane lei, potrivit termene.ro. În Asociere este și firma OPR Asfalt care a derulat lucrări pe Drumurile Naționale cu CNAIR și de modernizare pe DJ 691 la Timișoara (CJ Timiș).

„În urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor depuse, DRDP Timișoara a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de proiectare și Execuție a lucrărilor din cadrul obiectivului „Drum de legătură Autostrada A1 Arad-Timișoara-DN69 – Rest de executat”. Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea DRUMURI și PODURI BANAT S.R.L. & MAXAGRO CENTER SRL & OPR ASFALT S.R.L. & OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS S.A., cu preţul de 221.457.969,30 lei, fără TVA. Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire. După semnarea contractului, perioada proiectare și execuție va fi de 12 de luni. Noul antreprenor va face și expertizarea lucrărilor care au fost realizate de constructorul precedent. La data rezilierii contractului anterior, în septembrie 2023, progresul fizic al lucrărilor era de aproximativ 25%”, a transmis pe 9 februarie 2024 CNAIR.
Este un contract în premieră pentru că expertiza necesară după rezilierea cu Todini este în sarcina constructorului și nu a unui consultant independent așa cum a fost cazul contractelor reziliate cu Tirrena Scavi pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești, pe Centura Timișoara Sud și Centura București (DN 2 – A2).

„Perioada proiectare și execuție va fi de 12 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi de maximum 84 de luni. Noul antreprenor va face și expertizarea lucrărilor care au fost realizate de constructorul precedent. La data rezilierii contractului anterior, în septembrie 2023, progresul fizic al lucrărilor era de aproximativ 25%”, a transmis CNAIR, prin Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Lungimea noului drum de legătură pentru descărcarea traficului de pe autostrada A1 spre Timișoara, pe conexiunea DN 69 Timișoara – Arad, este de 10,25 km. Drumul va avea două poduri noi, șase pasaje și trei noduri rutiere. Profilul este de Drum Expres, cu parte carosabilă de 2 x 7 metri lățime și 1,5 metri spațiu median pentru separator de sens. Prin realizarea acestui obiectiv se asigură descărcarea traficului rutier de pe Autostrada Arad – Timișoara, cu scopul creșterii mobilității la nivelul infrastructurii rutiere aferente rețelei TEN-T, ce va contribui la promovarea competitivității economice și la îmbunătățirea condițiilor în transportul rutier de mărfuri și călători și la reducerea emisiilor poluante prin eliminarea/reducerea blocajelor de trafic și reducerea duratelor de transport.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: