Lotul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești a fost deschis sâmbătă, la prânz, constructorul român UMB finalizând lucrările pe cei 32 de kilometri dintre Valea Mare (Slatina) și Colonești cu 6 luni înainte de termen. Astfel, de sâmbătă, 72 de kilometri de Drum Expres „taie” județul Olt de la vest la est, de la Balș la Colonești, aproape de limita cu județul Argeș. Lucrările la „gaura” de la Jitaru au început la sfârșitul lunii august, iar după 4 luni s-au și terminat. La începutul lunii decembrie, 1.000 de drumari de la UMB lucrau pe lotul 3, iar la Jitaru inclusiv pe timpul nopții (detalii aici).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conducerea Ministerului Transporturilor și a CNAIR anunță că, la sfârșitul anului viitor se va circula cap-coadă de la Craiova la Pitești și în continuare până la Constanța după finalizarea loturilor 1 și 4 pe Drumul Expres (loturile Ozaltin și UMB) respectiv lotul 3 pe Autostrada A 0 București Sud (lotul Aktor). De precizat, că în 2022,  Ministerul Transporturilor promitea legătura completă Craiova – Constanța până la finalului anului 2023, dar a intervenit rezilierea contractului cu Tirrena Scavi pentru lotul 1 (DEx 12).

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „S-a deschis circulația pe încă un tronson al primului drum expres din România (DEx 12 Craiova – Pitești)! De astăzi, se circulă pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robănești (județul Dolj) și Colonești (județul Olt). Cei 31,75 Km ai Tronsonului 3 (Valea Mare – Colonești) sunt deschiși cu 6 luni mai devreme față de termenul contractual și sunt executați de același constructor român care a finalizat anul trecut Tronsonul 2 (Robănești – Valea Mare) în lungime de 39,85 km. Dacă este menținut actualul ritm de construcție, anul viitor se va putea circula pe toți cei 121 km ai DEx Craiova – Pitești, după ce se vor finaliza lucrările și pe Tronsoanele 1 și 2”, a transmis ministrul Grindeanu.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Secretarul de stat, Ionel Scrioșteanu (responsabil de domeniul feroviar), declară: „Încă 32 de km. de drum de mare viteză finalizat și dat în trafic. În acest moment, dăm în trafic încă 32 km de drum de mare viteză aferenți primului drum expres din România, Craiova – Pitești, respectiv Tronsonul 3 Slatina – Colonești. Acest tronson este finalizat cu 6 luni mai devreme față de termenul contractual și cel de-al doilea tronson finalizat de același constructor român, după ce anul trecut am deschis circulației primii 40 km de drum expres din România, și anume Tronsonul 2: Robănești – Slatina. Astfel, de acum, se poate circula între Robănești și Colonești la nivel de drum de mare viteză pe aproximativ 72 km, ocolind orașele Balș, Slatina și comunele limitrofe acestora, iar de la anul pe toți cei 121 km ai Drumului Expres Craiova – Pitești, când vor fi finalizate capetele, Tronsonul 1: Craiova – Robănești și Tronsonul 4: Colonești – Pitești (A1). Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, în mod special antreprenorului și subcontractorilor, domnului Dan Tomozei – responsabil șantier din partea UMB, inginerilor, echipelor de muncitori, dulgheri, fierari, operatori de utilaje, colegilor de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și CNAIR, domnului Călin Petrisor, directorul DRDP Craiova.

Asociația Pro Infrastructură (API)

„Contractul pe cei 31,75 kilometri dintre Slatina Nord-Est și Colonești a fost semnat cu UMB în 16.09.2020, are ordin de începere emis în 18.01.2021 și prevede 12 luni de proiectare și 24 de execuție. Așadar termenul de finalizare este ianuarie 2024. Deschiderea traficului este dulce-amară deoarece era cât pe ce să fie ratată și este întârziată față de promisiunile războinice ale politicienilor și ale constructorului și chiar față de ale noastre. În ianuarie 2023 noi estimam că acest tronson putea fi lejer inaugurat în toamnă, nicidecum cu două zile înainte de Crăciun ! Motivul întârzierii e simplu: CNAIR a tergiversat nepermis de mult o banalitate birocratică la Jitaru. Iar acest lucru i-a convenit antreprenorului, fiind întins dincolo de maxim pe atât de multe șantiere în țară, așa cum v-am tot explicat. Așa că problema Jitaru a tot fost ignorată și de CNAIR și de UMB și abia în decembrie toată lumea a intrat în panică. Muncitorii UMB au mai făcut un hei-rup exemplar, zi și noapte, reușind la limită să evite un final rușinos. Sperăm doar ca zona Jitaru, făcută pe repede-nainte cu vreme potrivnică, să țină și să nu aibă nevoie de reparații majore în viitor. Una peste alta, felicitări UMB pentru respectarea contractului și blazonului, in-extremis. Și culmea, felicitări și oficialilor CNAIR că au fost până la urmă capabili să facă o descărcare provizorie la Colonești, chiar dacă una chinuită și potențial periculoasă mai ales în cazul vehiculelor grele. Nu am prezis la început de an că vor fi în stare, bravo”, a transmis API.