Drumul Expres Brăila – Galați (11 km) a ajuns la un stadiu fizic de 50%, iar la conexiunea cu drumul de acces spre Podul de la Brăila UMB a așternut primii 300 de metri de asfalt, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Însă deschiderea circulației pe Drumul Expres este condiționată de finalizarea lucrărilor la viaductul mamut de 1,7 kilometri peste Siret și calea ferată unde lucrările de-abia au început.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Primii 300 metri de asfalt au fost așternuți astăzi pe Drumul Expres Galați – Brăila. Antreprenorul român, care a ajuns la un stadiu fizic de 50% al lucrărilor, a început turnarea covorului asfaltic în zona girației de la km 1+524 (conexiune cu drumul de legătură de la Podul Brăila). Potrivit contractului circulația pe Drumul Expres Brăila-Galați trebuie deschisă la sfârșitul lunii aprilie a anului viitor”, a spus Grindeanu.

La rândul său, șeful Companiei de Drumuri (CNAIR) Cristian Pistol a subliniat că UMB trebuie să termine lucrările peste un an.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

„Lucrările, care au demarat la începutul anului 2022, au ajuns deja la un stadiu fizic de 50%. Contractul în valoare de 371,41 milioane de lei, fără TVA (finanțat prin POIM) trebuie finalizat în prima parte a anului 2024. Constructorul român mai efectuează în această perioadă:

– lucrări la drum, între km 4+200-5+100, partea dreapta: strat superior fundație;
– deviere rețele electrice 20kV km 9+600;
– deviere/protejare rețea transport gaze naturale km 9+640;
-execuție piloți forați viaduct mal drept km 10+350-km 10+500”, a afirmat Cristian Pistol.
Structura care supratraversează Siretul și complexul feroviar va avea o lungime totală de 1,7 kilometri și va fi al doilea cel mai lung pod din România după cel peste Dunăre de la Brăila (n.r Podul peste Dunăre de la Giurgiu – Ruse a fost construit în 1954 și este administrat jumătate de România, jumătate de Bulgaria):

– viaductul de acces de pe malul drept (896,42 ml)

– podul peste râul Siret (307,75 ml)

– viaductul de acces de pe malul stâng (447,91 ml)

– pasaj peste complexul de cale ferată (139,14 ml).