Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate semnat încă din 2020 pentru Drumul Expres Tișița – Vama Albița a fost deblocat după o suspendare de 9 luni, a anunțat miercuri secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Contractul pentru Studiul de Fezabilitate a fost semnat cu asocierea de proiectanți Search-Egis pentru 11 milioane lei, lungimea estimată a șoselei de mare viteză fiind de 160 de kilometri. Ulterior, în noiembrie 2021, Ministerul Transporturilor a arătat că analizele nu justifică realizarea unui Drum Expres între DN 2, Autostrada Moldovei și Vama Albița, pentru ca în martie 2022 contractul să fie suspendat. Pe 22 noiembrie, CNAIR a propus suplimentarea contractului conform OUG 64/2022.

Secretarul de stat a fost prezent la inaugurarea Centurii Tecuci, iar după deschiderea circulației a făcut și anunțul deblocării contractului pentru Drumul Expres Tișița – Albița. „Am anunțat și ridicarea suspendării contractului pentru proiectarea Drumului Expres Tișița – Albița și sper ca asocierea de consultanți să urgenteze realizarea studiului de fezabilitate, astfel încât până în anul 2025 să putem demara procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor”, a spus Ionel Scrioșteanu.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Podul peste Prut de la Albița urmează să fie demolat și reconstruit la 4 benzi (detalii aici).

Drumul Expres Tișița – Albița va porni din Autostrada Moldovei, lotul 1 Focșani – Bacău, unde constructorul român UMB este așteptat să înceapă lucrările la primăvară.