Ieri, la 13.28, consumul de energie al României era de 2.524 MW, cea mai mică valoare înregistrată vreodată. Un cumul de factori a condus la acest record negativ. Paștele ortodox și catolic au coincis, cu activități industriale, comerciale și rezidențială aproape de 0, vreme caldă și cer senin, cu producție mare în sectorul fotovoltaic.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pentru că exista temerea autorităților, venită chiar de la Dispecerul Energetic Național, că un asemenea consum de avarie ar putea duce la congestia rețelei (energia produsă trebuie și consumată undeva), au fost oprite sau drastic limitate toate sursele convenționale de generare, mai puțin Centrala Nucleară Cernavodă.

Termocentralele pe cărbune și gaze, împreună, abia dacă produceau 400 MW (la peste 3.000 MW capacitate instalată), Hidroelectrica mai uzina circa 1.000 MW(la 6.400MW capacitate instalată). Doar Nuclearelectrica mergea în bandă ei de 1.350 – 1.400 MW, ajungând să asigure, în aceste condiții de consum, jumătate din producția totală a României.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Nici evacuarea energiei în exces la export nu s-a putut face în cantități mari, pentru că și la vecini a fost aceeași situație.

Am avut mare noroc că nu a bătut aproape deloc vântul, ca să aducă în SEN o cantitate suplimentară de energie, fără putinta de a fi consumată, caz în care, probabil, ar fi trebuit oprit și un reactor de la Cernavodă, ceea ce ar fi presupus costuri imense.

Azi situația pare să arate, în mare, la fel că ieri, totuși consumul pare să nu scadă la fel de mult, din ceea ce arată datele Transelectrica. Avem noroc, iarăși, că nu bate vântul.