E.ON România are în prezent în portofoliul său de distribuție o capacitate de 350 de MW în panouri fotovoltaice instalate de prosumatori și are cereri de conectare pentru alți 1.100 MW. Pentru gestionarea lor eficientă, este nevoie de investiții în capacități de stocare și în întărirea rețelei de distribuție, spune Volkel Raffel, directorul general E.ON România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Vedem că există acest val de prosumatori. În România, în cele șase județe din Moldova unde activăm ca distribuitori, avem acum prosumatori cu o capacitate de 350 MW și cereri pe masă sunt pentru 1.100 MW. Dacă toate acestea se vor conecta, înseamnă că vom fi exportatori, cu o putere cât două reactoare nucleare. E clar, este nevoie de stocare și vedem că aceste investiții în stocare se fac”, a spus Raffel, în cadrul unei conferințe de specialitate.

În țările europene se investește mult mai mult decât în România, iar aceasta nu depinde de voință, ci de cadrul de reglementare din România, spune el: „Viteza de investiții este mai mică decât a fost în perioada trecută”.

Raffel a arătat că E.ON România și-a bugetat investiții de 600 de milioane de lei în acest an în sectorul distribuției de energie electrică pentru conectarea prosumatorilor, pentru înlocuirea elementelor vechi din rețea și pentru a putea gestiona, ulterior, energia preluată de la prosumatori.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Vrem să fim hub energetic, dar nu avem piață”

„Vrem să pregătim rețeaua pentru noi investitori în economia țării, care să crească și consumul de energie național.

În ceea ce privește piața, ministrul actual a anunțat câteva măsuri care be vom ajuta să ajungem la o piață mai funcțională. Vrem să fim un hub energetic, vrem să fim interconectați, dar în același timp nu vrem să exportăm energia noastră, pentru că este a noastră, și nici nu vrem să importăm energie, pentru că este scumpă”, a arătat oficialul E.ON.

În opinia sa, dacă vrem să fim un hub energetic trebuie să ne facem temele acasă, să avem o piață lichidă, astfel încât atunci când vrei să vinzi ceva să poți să vinzi și când vrei să cumperi să poți cumpăra.

„Încă nu suntem aici, dar avem speranțe că îmbunătățim situația. Piața trebuia pregătită înainte de liberalizare, nu după, dar haideți să facem totuși acest lucru acum”.

Furnizorii de energie au de recuperat 8 miliarde de lei de la statul român

ANRE a anunțat recent că sectorul energetic are de recuperat de la statul român 8 miliarde de lei în contul schemei de plafonare-compensare, la care se adaugă și dobânzile de la bănci, a completat Raffel.

„Plafonarea a fost abordată greșit de la început: am dat energie ieftină caselor de vacanță, cabinetelor de avocatură, la bogați, la toți. Este absolut corect și legitim ca statul să sprijine consumatorii vulnerabili, dar în România nu există nici definiția consumatorului vulnerabil. Asta am propus acum patru ani, să dăm un sprijin celor care au nevoie, dar nu la toată lumea”.

Consumatorii văd acum o factură mai realistă decât înainte de racordare, în condițiile în care prețul de 0,68 lei/kWh, cel mai mic plafon pentru consumul de sub 100 kWh, nu a fost niciodată realist, a mai spus reprezentantul companiei de energie.