Economia Marii Britanii nu va intra într-o recesiune tehnică în 2023, spune ministrul de Finanțe al țării

Londra Sursa foto: Pexels

Economia Marii Britanii nu va intra într-o recesiune tehnică în 2023, aşa cum se anticipa anterior, spune ministrul britanic de Finanţe, Jeremy Hunt, conform CNBC, citat de News.ro.

Perspectiva actualizată se bazează pe noile previziuni ale Oficiului independent pentru Responsabilitate bugetară (OBR), a spus Hunt.

O recesiune tehnică are loc atunci când o ţară înregistrează două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului său real.

Cancelarul pentru buget a spus că economia Marii Britanii ”demonstrează că cei care se îndoiesc au greşit”, în urma previziunilor anterioare, inclusiv din partea Băncii Angliei, că ţara se confruntă cu cea mai lungă recesiune.

În perspectiva sa revizuită, OBR anticipează că economia se va contracta cu 0,2% în acest an, înainte de a creşte cu 1,8% în 2024 şi 2,5% în 2025.

În cadrul Declaraţiei de toamnă, din noiembrie anul trecut, OBR a spus că economia va încetini cu 1,4% în 2023.

De asemenea, OBR a declarat miercuri că se aşteaptă ca inflaţia să încetinească la 2,9% până la sfârşitul anului 2023, ceea ce înseamnă că ritmul creşterii preţurilor va fi mai lent decât se anticipa anterior.

Rata inflaţiei este în prezent de 10,1%, încetinind de la maximul de 11,1% în octombrie. Cu toate acestea, se situează în continuare cu mult peste nivelul ţintă de 2%.

”Ei prognozează că vom îndeplini priorităţile primului ministru de a reduce la jumătate inflaţia, de a reduce datoria şi de a creşte economia”, a spus Hunt despre OBR, în discursul său la Camera Comunelor.

Într-o serie de anunţuri bugetare, Hunt a majorat alocaţia de pensie pentru cei cu venituri mai mari, într-un efort de a stopa pensionarea anticipată şi de a îmbunătăţi deficitul cronic de muncitori din ţară.

Hunt a crescut plafonul pentru contribuţiile anuale la pensie fără impozitare la 60.000 de lire sterline (73.000 de dolari) de la 40.000 de lire sterline.

El a luat şi alte măsuri fiscale pentru reducerea numărului de profesionişti în vârstă, cu venituri mari, în special medici, care părăsesc forţa de muncă înainte de vârsta de pensionare de stat.

Ministrul de Finanţe a anunţat, de asemenea, un pachet de sprijin pentru părinţii care lucrează, pentru că mulţi dintre aceştia au fost descurajaţi să se întoarcă la locul de muncă din cauza costurilor pentru îngrijirea copiilor din Regatul Unit – care se situează ca fiind cel mai mare din lume, potrivit OCDE.

Miercuri, guvernul conservator a extins şi Garanţia pentru preţul energiei – care plafonează factura de energie a unei gospodării tipice la 2.500 de lire sterline pe an – pentru încă trei luni, din aprilie până la sfârşitul lunii iunie.

Perspectivele economice ale Regatului Unit pentru 2023-24 arată acum mai puţin sumbre decât în 2022. Dar finanţele publice ale ţării rămân fragile, iar sprijinul guvernului pentru facturile energiei au sporit împrumuturile, notează CNBC.

Sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *