Economia zonei euro arată semne de redresare la început de an

economie calcule Foto: Dreamstime

Datele preliminare arată că economia zonei euro se îndreaptă spre o uşoară redresare la începutul anului, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat luni, ce indică sporirea presiunilor inflaţioniste, transmit DPA şi Reuters, conform Agerpres.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a urcat în ianuarie la 47,9 puncte, de la 47,6 puncte luna precedentă, dar sub pragul de 50 de puncte care separă o creştere de o contracţie a economiei. Totuşi, este cel mai ridicat nivel din iulie 2023.

Studiul arată o creştere rapidă a costurilor de producţie în ianuarie, dar şi a cererii. Indicele privind preţurile de producţie a urcat în ianuarie la 54,2 puncte, de la 53,8 puncte luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Ezitările BCE în privinţa reducerii dobânzii este acum mai uşor de înţeles când luăm în considerare datele PMI. Pe fondul majorării preţurilor în sectorul serviciilor, BCE este reticentă în privinţa relaxării politicii monetare”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.

Indicele PMI care acoperă sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut în ianuarie la 48,4 puncte, de la 48,8 puncte în luna precedentă. Totuşi, firmele din domeniu se aşteaptă la îmbunătăţirea condiţiilor în 2024 şi fac angajări. Indicele privind angajările a urcat în ianuarie la 51,2 puncte, de la 50,8 puncte luna precedentă.

Alte date publicate separat arată că încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătăţit pentru a patra lună consecutiv, ajungând în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni.

Indicele Sentix pentru zona euro a urcat la minus 12,9 puncte în februarie, de la minus 15,8 puncte în ianuarie, în timp ce analiştii se aşteptau la minus 15 puncte. Este cel mai ridicat nivel din aprilie 2023. Datele Sentix includ răspunsurile a 1.306 de investitori. Studiul a fost realizat în perioada 1-3 februarie.

Totuşi, datele Sentix arată că procesul de redresare rămâne la un nivel redus din cauza situaţiei dificile din Germania. Redresarea poate fi apreciată ca fiind “moderată”, au precizat realizatorii studiului.

Subindicele privind viitoarele aşteptări în zona euro a urcat la minus 5,5 puncte în februarie, de la minus 8,8 puncte în ianuarie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

În Germania, încrederea investitorilor a scăzut la minus 27,1 puncte în februarie, de la minus 26,1 puncte în ianuarie, în timp ce subindicele privind viitoarele aşteptări a urcat la minus 14 puncte în februarie, de la minus 16,3 puncte în ianuarie.

Contrar opiniei generale că ţările din sudul Europei sunt veriga slabă a zonei euro, aceste economii înregistrează în prezent evoluţii bune”, susţine Cyrus de la Rubia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: