Economia zonei euro şi cea a Uniunii Europene au înregistrat o creştere peste aşteptări în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, însă economia România a stagnat, conform datelor revizuite publicate vineri de Eurostat.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acestor date, Produsul Intern Brut al Uniunii Europene, precum şi al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică, a înregistrat un avans de 0,6% în perioada ianuarie-martie 2025, comparativ cu trimestrul precedent. În ambele cazuri, este vorba de o performanţă dublă faţă de creşterea de 0,3% anunţată iniţial de Eurostat, transmite Agerpres.
În rândul statelor membre, cele mai puternice ritmuri de creştere ale PIB-ului în primul trimestru au fost înregistrate în Irlanda (9,7%), Malta (2,1%) şi Cipru (1,3%). La polul opus, cele mai semnificative scăderi au fost consemnate în Luxemburg (minus 1%), Slovenia (minus 0,8%), Danemarca şi Portugalia (ambele cu o scădere de 0,5%). În Grecia, România, Letonia şi Finlanda, PIB-ul a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior.
De asemenea, în primul trimestru din 2025 comparativ cu perioada similară din 2024, Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 1,5%, în timp ce în UE creşterea a fost de 1,6%. În ambele cazuri, este vorba de o performanţă mai bună decât avansul de 1,2% anunţat iniţial Eurostat.
În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile datele, în primul trimestru din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, cele mai mari creşteri au fost în: Irlanda (21,1%), Polonia (3,7%) şi Danemarca (3,6%). PIB-ul României a înregistrat un avans de 0,6% în ritm anual în primul trimestru, după un avans de 0,4% în ultimul trimestru al anului trecut.
În cazul României, cifrele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2024 avansul PIB a fost de 0,3%.
Conform INS, Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2025, a fost de 447,669 miliarde lei preţuri curente în termeni nominali, în termeni reali în creştere cu 0,6% faţă de trimestrul I 2024, iar comparativ cu trimestrul anterior nu s-a modificat.
Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 365,361 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3 % faţă de trimestrul I 2024.
La creşterea PIB, în trimestrul I 2025 faţă de trimestrul I 2024, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: construcţiile (+0,4%), cu o pondere de 4,7% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,8%; Informaţiile şi comunicaţiile (+0,1%), cu o pondere de 8,6% la formarea PIB şi care a înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 1,1%; tranzacţiile imobiliare (+0,1%), cu o pondere de 7,9% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 0,8%; administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială (+0,1%), cu o pondere de 15,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 0,3%; impozitele nete pe produs (+0,3%), cu o pondere de 8,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 3,5%.
O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,5%), cu o pondere de 16,3% la formarea PIB şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 3%.
Pe categorii de utilizări, contribuţii pozitive importante au avut: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 1,9%, contribuind cu +1,3% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 5,8%, contribuind cu +0,5% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final colectiv al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 6,3%, contribuind cu +0,7% la creşterea PIB; formarea brută de capital fix al cărei volum s-a majorat cu 4,3%, contribuind cu +0,9% la creşterea PIB.