Economistul Dan Bucșa acuză Statistica de umflarea datelor privind creșterea economică: „De ce? Pentru că așa arătăm a tigrii Europei. Creșterea asta de Făt Frumos îi permite Guvernului să discute taxe suplimentare”

Dan Bucsa economist UniCredit Bank

Economistul Dan Bucșa susține, într-o postare pe Facebook, că Institutul Național de Statistică (INS) a „umflat” datele privind creșterea economică din primul trimestru al acestui an, acesta fiind și motivul pentru care economiștii au fost uimiți de cifre și nu își puteau explica de unde vine acest avans puternic. Economistul afirmă, că prin această manevră, România va arăta a tigrul Europei și astfel creșterea îi va permite Guvernului să discute taxe suplimentare aplicate mediului privat. UPDATE Ulterior, economistul a limitat audiența postării publicate pe Facebook, inițial publică, la „privată”.

Reamintim că Institutul Național de Statistică a raportat, în mai, că România a avut o creștere economică de 5,2%, în primele trei luni ale anului, față de trimestrul anterior, și de 6,5% faţă de acelaşi trimestru din anul 2021. INS a mai realizat, de asemenea, revizuiri importante ale trimestrelor anterioare de anul trecut, a anunțat atunci instituția. Datele privind creșterea au fost confirmate de către INS, miercuri, care a detaliat, spunând că această creștere a venit din consumul populației, care a crescut cu 7%, în timp ce industria a tras cifrele în jos.

Însă imediat după anunțarea acestor cifre, economiștii din România s-au arătat uimiți, în contextul în care așteptările lor erau chiar de recesiune tehnică.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Dan Bucșa susține, în acest context, că INS a redus substanțial Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrele anterioare, iar sumele au reapărut ulterior în primul trimestru din 2022, acesta fiind motivul pentru care creșterea economică raportată în primul trimestru fiind atât de mare.

„Cum să-ți furi căciula, varianta INS: S-au publicat datele de PIB pentru trimestrul I 2022. Prognoza noastră era de 1,4% creștere față de T1 2021 în termeni reali (adică excluzând contribuția creșterii prețurilor). A ieșit 6,5%. Suntem varză, nu? Nu chiar.
PIB aferent trimestrelor anterioare a fost redus substanțial (numai în T3 2021 cu vreo 3% față de T2 2021; adică s-au scos de-acolo vreo două miliarde de euro). Aceste miliarde au reapărut (magie!) în T1 2022”, afirmă Dan Bucșa.

El atrage atenția că Statistica susține că au scăzut prețurile în sectorul IT și mai ales în tranzacțiile imobiliare, deși cel puțin piața imobiliară arată exact contrariul, la acest moment, iar România trece printr-o perioadă puternic inflaționistă în toate sectoarele economice.

El se întreabă, în acest context, „de ce-și fură INS căciula jucându-se de-a miliardele lipsă în trecut și raportând reduceri de preț amuzante?” „Pentru că așa arătăm a tigrii Europei, cei mai dinamici, cei mai “dă succes”. Trimestrul viitor o facem și mai lată”, afirmă, ironic, economistul.

Dan Bucșa mai susține că această raportare discutabilă stabilește niște repere nerealiste.

Economistul mai afirmă că aceste cifre privind o creștere economică puternică oferă Guvernului un motiv pentru a introduce taxe suplimentare.

„În același timp, creșterea asta de Făt Frumos îi permite guvernului să discute taxe suplimentare asupra sectorului privat (deși sectorul privat crede că economia încetinește destul de tare), îi justifică creșterile de salarii și angajările din sectorul de stat, precum și cheltuielile de “investiții” cu dedicație pentru liderii locali. Economia duduie. Avem de unde lua bani”, spune economistul băncii.

Dan Bucșa conchide, subliniind că „economia nu duduie”.

„Creșterea mare în prețuri curente vine mai ales din prețuri, nu din creștere reală. Petrecerea ar trebui să se termine, politicile publice ar trebui să protejeze sectorul privat. De la el vin banii de salarii, pensii și pomeni, orice ar crede diverși oficiali cu studii făcute pe Google. Petrecerea din bani publici aduce și mai multă inflație, și, prin urmare, dobânzi mai mari în economie. Asta e încă o pierdere din venitul disponibil al familiilor și firmelor care s-au împrumutat. Impozite mai mari, prețuri mai mari, dobânzi mai mari. INS își fură căciula pentru ca guvernul să ne-o fure nouă”, încheie economistul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Umflarea sau dezumflarea statisticilor nu poate duce la pușcărie, deoarece justiție pe bune. Deci hai sa vorbim despre vreme sau vedete…

  2. Tendentios, subiectiv, aproape politic limbajul si analiza domnului promovat. Ori nu si-a citit la timp toate cartile de economie in facultate ori este fariseu si problema lui este alta.

    Cumva perioada de lapte si miere inceputa de Orban-Citu intre 2019-2022 prin care bancile au fost scutite de taxe si impozite, iar in pandemie acestea nu au mai varsat bani in conturile statului cu scuza ca “trebuie sa crediteze populatia in pandemie” s-a terminat?

    Dar “sefii din strainatate” de ce nu ofera aceleasi produse financiare in Romania la fel ca in ORICE alta tara europeana? Ale noastre sunt cele mai scumpe, mai slabe si stresante, dar marjele dumneavoastra de profit sunt obscene, nu stiu de ce va vaitati. Cand treci granita, la aceleasi banci, e alta viata. De exemplu Croatia.

  3. Economia nu duduie!
    E o poezie livrata de INS!
    Pentru propăsirea guvernarii!

    Crestereaa economica e un indicator volatil gen alba neagra.
    Cine e la caşcaval conteaza si asa facem propaganda!

    Indicator nesemnificativ in conditiile unei inflatii anuale de cel putin 20%, un deficit al balantei de plati ,la aprilie 2022, de 10 miluarde € si unul previzionat la 29 miliarde de € pentru 31.12.2022.
    Care crestere economica?
    “Era pe cand nu se zarea,
    Azi o vedem si nu e!”
    Iarna berze n-ai sa vezi!
    🤣🤣

  4. statisticile sit confirmate sau infirmate de institutii internationale care stiu foarte bine realitatea Asta ar fi trebuit sa stie domnul economist ( daca e )

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.